Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Eroii de la casele de marcat

Mă gândisem și eu la ei, cum zi de zi, oră de oră, minut de minut sunt expuși, dar parcă nimeni nu-i observă. Apoi am citit acest titlu al unui articol publicat de agenția MEDIAFAX și mi-am zis că e cazul să scriem și noi.

Până și vremea de afară îi îndeamnă pe oameni să stea în casă. Luni dimineață devreme, Focșaniul a fost acoperit cu o pătură subțire și albă de zăpadă, cernută pe tot parcursul nopții. Am ieșit totuși pentru că mi-am dorit să scriu despre oamenii de la casele de marcat din supermarketuri, despre cât de expuși sunt interacționând zilnic cu sute de clienți aflați în febra cumpărăturilor din cauza coronavirusului și a noilor măsuri de limitare a răspândirii acestuia. Cât de mult îi protejează acele paravane de plastic montate în dreptul caselor de marcat și ce spun casierii despre aceste noi măsuri? Aflați în reportajul care urmează.

Bine că avem serviciu!”

Sunt oameni pe care nu coronavirusul, ci concedierea le face inima să tresară la fiecare pas. Din cauza crizei provocate de COVID-19, multe firme și-au sistat activitatea așa că patronii fie au ales să-i dea în șomaj tehnic pe angajați, fie le-au dat concediu de odihnă, fie concediu fără plată, fie, în cel mai rău caz, i-au concediat pur și simplu.

Dacă duminică, în jurul prânzului, magazinul Lidl de la fosta autogară era înconjurat de zeci de oameni care așteptau la rând, luni lucrurile s-au mai așezat. Motivul să fie cumva ordonanța militară?! „Duminică a fost jale! La un moment dat pierdusem noțiunea timpului. Zilele astea ne-au montat niște paravane din plastic mai gros, purtăm mănuși… dar tot suntem expuși. Nu suntem închiși ca la ghișeu. Când clientul plătește, trece de paravan și vine față în față cu tine. Ce poți să faci? Știi când strănută? Bine că avem serviciu… Alții”, spune unul dintre lucrătorii comerciali de la Lidl în timp ce se afla în pauza de masă.

Bară la bară… exact ca în trafic. Așa stau oamenii la casele de marcat. Degeaba sunt afișate mesaje de tipul: „PĂSTRAȚI CEL PUȚIN 1 M DISTANȚĂ FAȚĂ DE PERSOANA DIN FAȚĂ”. Se pare că frica de a nu pune cineva produsele înainte pe bandă este mai mare chiar și decât frica de noul coronavirus. Cât despre distanță… cum se ivește un spațiu mai mare între tine și cel din fața ta, hop apare o altă persoană care se bagă, crezând că erai la o altă coadă și că acolo era liber.

Ai grijă unde strănuți!

Nu-ți mai urează nimeni „Noroc!” sau „Sănătate!”, toți se uită ca la urs dacă strănuți… cu atât mai grav dacă faci asta la casele de marcat. Eram la Paco și înaintea mea erau vreo trei persoane, dintre care una a strănutat… în scurt timp celelalte două persoane s-au dat cu cinci pași mari în spate, ca atunci când eviți o groapă. „Știți, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă mai am un serviciu. Dacă e să luăm virusul, îl luăm cu tot cu paravan. Acum nu trebuie să exagerăm. Purtăm măști, mănuși, încercăm să nu vorbim prea mult cu clienții astfel încât să nu-i lăsăm pe cei de afară să aștepte prea mult. Medicii sunt de 1000 de ori mai expuși. Asta-i viața momentan”, spune o reprezentantă a magazinului.

Casele Express

Pentru a evita cozile de la casele de marcat, unii retaileri au optat, încă dinaintea declanșării noului coronavirus, pentru Casele Express, așa cum este cazul Kaufland și Carrefour, unde există posibilitatea plății cu cardul sau cash. Pentru a ieși din acea zonă special amenajă, clienții trebuie să scaneze bonul de cumpărături. „Nu pot să spun că este mai ușor așa, pentru că tot trebuie să fie unul dintre noi aici. Mulți se feresc să folosească aceste case pentru că li se pare greu. Astea sunt pentru cei care au cumpărături puține, ca să nu stea după cei care cumpără cu bax-urile”, explica, pe atunci, o angajată a supermarket-ului Kaufland.

MEDIAFAX scrie despre Simona, care lucrează în comerţ de peste 30 de ani. Ea compară situaţia din prezent cu perioada Ceauşescu. „Toată lumea, şi atunci, şi acum, dă toţi banii pe mâncare.”. De la muncă, unde a interacţionat cu fel de fel de clienţi, Simona merge acasă, la familia ei. „Este un stres psihic perioada asta. Acasă mergem la copii. Să ne schimbăm toate hainele să le băgăm la spălat, la 90 de grade, dacă se poate şi să nu luăm contact direct cu copiii când ajungem acasă, dar…trăim în aceeasi casă şi..” Nu toată lumea achită cu cardul, deşi se ştie că bancnotele sunt purtătoare de microbi. „Cu cardul plătesc mai mult tinerii, iar cash plătesc mai mult vârstnicii, din păcate.”, arată MEDIAFAX.

Față de zilele trecute, majoritatea oamenilor care au ieșit fie la cumpărături, fie la farmacie, purtau măști și mănuși chirurgicale. Ba mai mult, unele doamne aveau liste, astfel încât timpul petrecut în magazin să fie cât mai scurt.

Pentru a-i proteja atât pe angajați, cât și pe clienți, reprezentanții supermarket-urilor au pus la intrarea în magazine soluții dezinfectate și șervețele uscate, însă, cel puțin cât am stat prin zonă, nimeni nu se atingea de ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?