“Azi, mai bun decât ieri, mâine, mai bun decât azi!”
Iulian Surlă este un om de sport cu totul special. Site-ul JudoInside.ro îl prezintă ca debutând în competiții internaționale în 1995, la 16 ani, când a câștigat medalia de argint a masters-ului U 18 de la Bremen, moment în care și-a început o carieră europeană și mondială care a mers până la 38 de ani. Vreme de 11 ani a luptat pe tatami la judo: a fost campion balcanic, de cinci ori, campion al României, o dată câștigător al Cupei României, a mai obținut un bronz la masters-ul de la Beamen în afara celui de la debut, a fost al patrulea la masters-ul mondial din 2002, de la București. Ultimul titlu ca judoka a fost cel național din 2006 de la Oradea.
A început apoi o carieră încărcată cu medalii mondiale sau europene, înclusiv de campion continental în mai multe rânduri – 16 de toate, obținute la kata împreună cu bunul său prieten, Aurelian Ciprian Fleisz. Kata este o parte esențială a pregătirii judoka, în care sportivii își însușesc procedeele de luptă care aduc victorii în marile competiții. Competițiile de kata sunt demonstrații de tehnică necesară judoka și în care Iulian Surlă este unul dintre marii maeștri ai lumii, așa cum o arată rezultatele sale ca sportiv, dar și cele de antrenor al Lotului Național.
Iulian Surlă este și un atrenor excepțional care a pregătit campioni ai țării și medaliați în mari competiții de judo așa cum sunt Laris Borș – locul 4 mondial la U 21 și multiplu câștigător de etape de Cupă Euopeană, Alexandru Matei, medaliat cu argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European în 2019, Bogdan Drâmbă, Răzvan Burdușel și mulți alți medaliați naționali, preluați în pregătire după ce aceștia își fac stagiul de creștere la senseii Stănică Grosu și Marinel Palade. Iulian Surlă este un antrenor cu viziune, predicțiile sale despre Laris Borș și Bogdan Drîmbă făcute în urmă cu câțiva ani, adeverindu-se în totalitate! Mereu cu zâmbetul la el, luminos, agreabil și apropiat de elevii săi de la club sau de la loturile naționale, Iulian Surlă este ceea ce an numit un Sportiv de poveste al Vrancei! Povestea lui, în sinteză, este cea ce decurge din dialogul următor!
Așadar!
– Ce anume v-a dus spre sportul în care ați devenit mare campion?
– Ca orice copil, la acea vreme, anii 1988, eram un împătimit al jocurilor de orice natură din împrejurimile blocului, când noi, copiii, în număr foarte mare, stăteam afară atât cât se putea și cât ne permiteau părinții. Fiind un copil neobosit, poate ușor obraznic, părinții s-au gândit să-mi canalizeze energia într-o activitate fizică organizată. La vremea respectivă, am avut un bun coleg și prieten, Pavel Gabriel, care practica o disciplină mai aparte, judo. În urma unei discuții cu părinții, dar și cu Gabi, ne-am hotărât și am mers la sala de sport a Școlii numărul 7, unde se făceau antrenamente de judo.
– Cine v-a îndrumat primii pași în sport, cine v-a construit de la copilul talentat până la personalitatea care ați devenit?
– Am avut marea plăcere să lucrez și să colaborez cu oameni deosebiți în întreaga activitate. Prima întâlnire a fost cu domnul Stanică Grosu. În perioada imediat următoare cât am stat în Focșani, până la sfârșitul anului 1992, cei care și-au adus contribuția la dezvoltarea, la evoluția mea, au fost antrenorii profesori Viorel Burlan, Nicolae Rusu, Traian Cismaru, Florin Bratu, Silviu Rențea, Aurel Cîmpeanu Aurel, Dan Poiană și Gavrilă Dondaș. De la începutul anului 1993 și până la sfarșitul lui 1996, am fost component al echipei naționale corespunzătoare vârstei mele, fiind legitimat tot la Focșani, dar activitatea s-a desfășurat la Pitești sub îndrumarea profesorilor Emilian Rabolu, Cătălin Guica, Dan Florea Dan și Dragoș Bolbose. La începutul anului 1997 am mers la Oradea, unde era cel mai puternic club din țară și nu numai, Judo Club Liberty, fiind în continuare componentul echipei naționale. La acest club am fost îndrumat de profesorii Emil Morar, Dan Cutean, Ioan Dan, Viaceslav Bacal, Mircea Frățică, Mihai Cioc și Ioan Buzic. În 2003, prin intermediul bunului meu prieten, Aurelian Ciprian Fleisz, am avut plăcerea să-l cunosc pe profesorul Alexandru Chirilă, care a avut un impact major asupra întregii mele activități. La scurt timp după aceea, în 2005, am cunoscut un alt profesor, de asemenea cu un mare impact asupra mea, italianul Piero Luigi Comino.
– Care sunt impresiile, personalitățile ce v-au marcat cel mai profund pe acest drum al performanței?
– Cea mai puternică impresie în cazul practicanților de judo, dar și a mea, este contactul cu țara de origine a disciplinei nostre, Japonia. Este țara în care totul și oricând, impresionează. Dar să revin la subiectul nostru. În Japonia, în Tokyo, este institutul Kodokan, unde am avut ocazia și deosebita plăcere să particip la acgtivități în câteva rânduri și de fiecare dată am rămas impresionat de disciplina și nivelul de cunoștințe ce-l dețin profesorii de acolo din punct de vedere practic, dar si teoretic. Dintre personalitățile marcante ale disciplinei noastre, cu impact asupra mea, i-aș aminti pe Yasuhiro Yamashita, Haruki Uemura, Tadahiro Nomura, Toshihiko Koga si Ki Joung Jeon.
– Dacă nu ați fi facut sportul în care v-ați ilustrat atât de pregnant, ce alt sport v-ar fi plăcut să faceți?
– O alta disciplină pe care mi-am dorit să o practic a fost gimnastica, disciplină cu care m-am întâlnit în anii facultății și, la nivelul cursului de bază, pot să spun că am savurat tot ce se putea.
– Care este crezul dumneavoastră de sport și de viață?
– “Azi, mai bun decât ieri, mâine, mai bun decât azi!”
– V-ați fi văzut făcând, sau v-ar fi plăcut să faceți altceva decât sport?
– Asa cum toți ceilalți reușesc în ceea ce fac, sunt sigur că și eu aș fi reușit în alte activități. Dar dacă ar fi să aleg, aș alege să fac același lucru, judo. Mi-a plăcut totul, îmi place în continuare și de aceea, ca profesor, rămân cât se poate de aproape de această disciplină sportivă.
– Continuați să fiți parte a sportului vrâncean și să construiți, la rândul dumneavoastră, campioni sau viitori campioni. Ce le-ar trebui acestora să ajungă la nivelul la care ați fost ca sportiv?
– Ca și în celelalte domenii, copiii trebuie să fie talentați, să muncească foarte mult, să fie disciplinați și să-și urmeze visul până la capăt.
– Din ceea ce sunteți ca personalitate a Vrancei, ce îi datorați sportului?
– Prin sport am realizat ceea ce sunt și de aceea am datoria să fiu bine pregătit pentru a oferi ceea ce este mai bun pentru sport.
– Ce viață aveți dincolo de sport – ca familie, ca parte a comunității în care trăiți?
– Sunt un om mulțumit de viața pe care o am. Sunt căsătorit, soția mea este Cosmina, avem un băiat, Cristian, are 6 ani și este foarte energic! Dacă se poate, ar dori să se joace de când se trezește până când merge la somn. Colectivul de profesori de la LPS-CSS Focșani, atât de la cultură, cât și de la sport, cu care sunt coleg, este unul exemplar. Cu profesorii catedrei de judo, cu care am o relație absolut deosebită, sunt sigur că o să realizez mult mai mult pentru sport, în general, și pentru judo, în mod special decât am realizat până în prezent.
– Așa să fie, sensei Iulian Surlă. Mulțumesc pentru interviu și vă doresc în numele cititorilor Monitorului de Vrancea să fiți sănătos și să aveți zile senine!
Sursa foto, Facebook Surlă Iulian
