Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Deputatul Angel Tîlvăr: „Refugiații sunt printre primele victime ale terorismului”


    Numărul refugiaților care au solicitat azil în statele membre UE a scăzut cu peste un sfert anul trecut față de anul 2016. România ocupă locul 16 din punct de vedere al numărului de refugiați care au primit o decizie favorabilă de ședere, anul trecut fiind înregistrate 4.820 de cereri de azil, 1330 de cetățeni primind aviz favorabil de ședere în țară. Din datele Eurostat, cei mai mulți dintre refugiații care s-au bucurat de măsurile de protecție au fost cetățenii sirieni, irakieni și cei de naționalitate afgană.
    Într-o declarație politică, deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, arată că în fiecare minut, în lume, 20 de persoane își lasă viața în urmă, pentru a scăpa de război, persecuție sau teroare, din cauza rasei, religiei, naționalității, apartenenței la o anumită grupare socială sau chiar pentru a fugi de efectele dezastrelor naturale sau a celor provocate de om. „Când ne referim la primirea în țările noastre a refugiaților, nu trebuie să vorbim ca despre împărțirea unei poveri, ci despre împărtășirea unei responsabilități globale, bazată nu numai pe ideea generală a umanității noastre comune, ci și pe obligațiile foarte specifice ale dreptului internațional. Refugiații sunt printre primele victime ale terorismului; problemele radicale sunt războiul și ura, nu oamenii care fug din calea acestora. Într-o lume în care violența forțează mii de familii să fugă zilnic pentru viața lor, este momentul să demonstrăm concret, faptic, sprijinul și suportul nostru familiilor forțate să fugă pentru a se salva”, spune deputatul Angel Tîlvăr.
    Social democratul vrâncean arată că în spatele statisticilor despre refugiați se află povestiri individuale despre greutăți, separare și pierdere; despre călătorii care pun în pericol viața, în căutarea siguranței; despre lupte pentru a reconstrui vieți în împrejurări dificile. „Este îngrozitor să vedem că frontierele sunt închise, că oamenii care se află în tranzit, refugiații și migranții sunt evitați, încălcându-se drepturile omului și dreptul internațional. Costul uman este imens: milioane de locuri de muncă s-au pierdut, milioane de copii au ieșit din școală și trăiesc bântuiți de traumă, nesiguranță și intoleranță”, spune deputatul Tîlvăr. Acesta menționează că refugiații sunt printre cei mai vulnerabili oameni din lume iar Convenția din 1951 privind refugiații și Protocolul din 1967 ajută statele să le ofere protecție, fiind singurele instrumente juridice globale care acoperă în mod explicit cele mai importante aspecte ale vieții unui refugiat.
    În anul 2000, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis să dedice ziua de 20 Iunie refugiaților, ca o expresie a solidarității cu oamenii trecuți prin experiența amară a dezrădăcinării, fiind nevoiți să-și părăsească propriile case din cauza războiului, conflictelor și sărăciei, porninând pe drumurile pribegiei,în căutarea protecției pe care nu o pot primi în țara lor de origine.
    Cele mai recente cifre ale Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) arată că aproximativ 65 milioane de persoane (1 din 113) au fost strămutate forțat din țările lor, în afara granițelor. În timp ce Siria rămâne cea mai mare sursă de refugiați din lume, Sudanul de Sud prezintă cea mai rapidă creștere a situațiilor de urgență, cu 1,4 milioane de refugiați și 1,9 milioane de persoane strămutate intern, majoritatea sub 18 ani. Anul trecut, 62.753 de oameni au ajuns în UE prin traversarea Mării Mediterane, dintre care 5.022 au dispărut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?