Un bărbat din Focșani, în timp ce se deplasa cu mașina regulamentar pe bulevardul Brăilei din municipiu, a fost lovit din spate de un alt autoturism, al cărui șofer a fugit de la locul faptei. Potrivit polițiștilor, în momentul în care l-au depistat pe bărbatul vinovat de producerea accidentului, l-au testat cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 9 februarie a.c., ora 16.30, pe DN 2 E 85, un tânăr din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism, ajuns la trecerea pentru pietoni la intersecția cu Bld. Brăilei a fost acroșat în partea din spate de alt autoturism. Conducătorul autoturismului vinovat de producerea evenimentului a părăsit locul evenimentului, fiind depistat în jurul orelor 18.00. Conducătorul auto, un bărbat de 57 ani, a fost testat alcoolscop, rezultând o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Vrancea.