- CSM Focșani 2007 – Sportul Chiscani astăzi, 29 februarie, de la ora 11:00, pe stadionul Milcovul
Fotbaliștii seniori ai Focșaniului vor juca, astăzi, 29 februarie, de la ora 11:00, pe Milcovul, ultimul meci de verificare înaintea startului sezonului oficial. Adversari le vor fi brăilenii de la Sportul Chiscani, una dintre cele mai bune echipe de Liga a IV-a a județului Brăila și care în anterioare amicale a pierdut în fața Daciei Unirea, dar a câștigat la patru goluri diferență pe adversara de miercuri a CSM 2007, Universitatea Dunărea de Jos Galați. În jocurile anterioare, antrenorul Alin Chița a folosit formule de echipă diferite, a dat ocazia tuturor jucătorilor valizi să joace și să arate ce pot. Este de așteptat ca astăzi să trimită în teren o echipă foarte apropiată de cea cu care va începe sezonul.
Jucătorii care au venit la Focșani, ca și cei care continuă la echipă, au arătat că au calitate, că sunt soluții valabile pentru a juca la CSM 2007, inclusiv pentru a se bate la promovare. Rămâne ca ei să fie folosiți acolo unde dau randamentul cel mai bun, funcție de maniera de joc stabilită de antrenori. În partea a doua a turului, evoluția echipe a arătat că munca jucătorilor și antrenorilor la antrenamente a dat rezultate în meciurile oficiale. După cantonamentul de la Băile Govora, antrenamentele de pe Milcovul și jocurile de pregătire, lucrurile par în regulă la echipa de fotbal. Rămâne ca astăzi – și în zilele de până la meciul cu Ozana, de peste o săptămână – antrenorii să pună în ordine în jocul echipei ceea ce mai este de pus astfel încât returul să fie mult mai bun decât turul!