Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

DGASPC implementează proiectul „Drogul – deficienţă (handicap) a zilelor noastre“

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, instituție subordonată Consiliului Județean Vrancea implementează proiectul „Drogul – deficienţă (handicap) a zilelor noastre”. „Creșterea consumului de droguri la minori este o reală problemă de sănătate publică, careia societatea românească trebuie să-i facă față. Astfel, prin acest proiect se doreşte prevenirea consumului prin organizarea unor sesiuni de informare a adolescenţilor (clasele IX – XII) cu privire la efectele negative ale consumului de droguri“, se arată într-o informare a Consiliului Județean Vrancea. Sesiunile de informare vor fi susţinute de personalul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență din cadrul DGASPC Vrancea și ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea. Sesiunile constau în prezentări, discuţii interactive, exerciții cu ochelari speciali ce imită experiențele senzoriale ale consumului de droguri, expunere de filme şi materiale, informări prin pliante şi alte formule (de informare) cu privire la obiectivele proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?