Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Deţinutul care şi-a UCIS colegul de celulă fusese condamnat tot pentru OMOR

Deţinutul care duminică seara şi-a omorât colegul de celulă a fost reţinut. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, iar astăzi va fi prezentat magistraţilor de la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă. Acesta are 24 de ani şi avea de executat o pedeapsă de 11 ani tot pentru infracţiunea de omor. Se pare că fapta anterioară a fost comisă asupra unui membru al familiei.
Conform informatiilor primite de la anchetetaori, inculpatul a recunoscut comiterea faptei. Intre el şi victimă a izbucnit un conflict, cei doi fiind colegi de celulă, moment în care uinculpatul a lovit-o pe aceasta cu pumnul în faţă. Lovitura a fost una destul de puternică având în vedere faptul că victima a şi fost proiectată într-un petere.
Persoana decedată fusese condamnată de curând, după ce anterior a avut un conflict cu cadrele medicale ale unei secţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Pantelimon Focşani. Bărbatul decedat avea 30 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?