Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (AFO-ABV) a dăruit 400 de cărți copiilor din satele de munte din Vrancea și a organizat, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, o serie de evenimente culturale pentru aceștia. Astfel, din primele zile ale lunii ianuarie și până pe data de 26 ianuarie 2020, AFO-ABV, în parteneriat cu Asociația Elevilor din județul Vrancea și Asociația „Platforma Civică Împreună”, a realizat evenimente cultural-artistice în satele din comunele Valea Sării, Vintileasca și Năruja. La sfârșitul fiecărui eveniment, copiii din comunitățile rurale menționate au primit cărți în dar, potrivit vârstei fiecăruia.
Tinerii din cadrul Asociației Elevilor din județul Vrancea, invitați fiind de AFO-ABV, au recitat în fața copiilor din satele amintite versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ion Barbu și Ana Blandiana și au susținut o Demonstrație culturală, pornind de la ceea ce Mihai Eminescu, Simion Mehedinți, Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă și alții consideră că este spiritualitatea creștină, respectiv temei și șansă de dăinuire a culturii române. Li s-a explicat astfel copiilor-spectatori: „V-am dăruit un crâmpei din veritabila cultură română, aceea care, preț de câteva generații, a transmis un set de valori bine definit, care a format mari români. Întrebarea pe care ne-o punem este, însă, dacă educația școlară, astăzi, mai reflectă în întregime aceste caracteristici. Pentru că orice lipsă a culturii din educație înseamnă că noi, generația care urmăm, pierdem din valoare, din menirea de a fi noi înșine, din misiunea de a trăi și de a gândi așa cum și-ar fi dorit marii noștri oameni de cultură”.
Gazdele propriu-zise ale evenimentelor au fost: Pr. Petrică Bratu (Parohia Valea Sării), Pr. Nicolae Potop (Parohia Neculele), Pr. Vasile Bratie și Pr. Horațiu Bratie (Parohia Năruja), care au primit cu căldură desfășurarea activităților. Părintele Nicolae Potop a subliniat necesitatea intensificării acestui tip de activitate, având în vedere că „a-i cunoaște pe marii noștri oameni de cultură, precum și istoria noastră, este ceea ce ne definește pe noi în prezent, dar și ceea ce ne asigură viitorul”.
Președinta AFO-ABV, doamna Ana-Corina Săcrieru, a fost prezentă în fiecare dintre satele în care s-au desfășurat aceste activități, îndemnându-i pe copii să citească.
„A te preocupa de lucrurile care țin de cultură înseamnă a te preocupa de tine însuți, pentru că, prin intermediul culturii, dobândim modele de viață autentică. De aceea, darul nostru pentru voi cuprinde două părți: cuvântul dăruit, adică partea vie, și cărțile, adică partea materială a darului. Ne dorim să rețineți cât este de importantă cultura țării noastre, având în vedere că ea este, pentru neamul românesc, ceea ce este mintea pentru fiecare dintre noi. Prețuiți mintea voastră, pentru că, din păcate, astăzi, se fac eforturi uriașe pentru pervertirea minții copiilor. Astăzi, pare a fi extrem de important ca mintea copilului să fie absorbită de orice altceva decât ceea ce este cu adevărat important. Mintea copiilor este foarte prețioasă, iar dacă diluăm valorile unei generații, aceasta afectează grav însuși neamul din care ea face parte. Așadar, să ținem minte aceste lucruri: să ne prețuim mintea, să o cultivăm, să o dezvoltăm și abia atunci vom fi suficient de inteligenți încât să nu fim ușor de manipulat și, mai ales, să nu ne mai diluăm ori denigrăm valorile cu care acest popor a răzbătut prin istorie, indiferent cât a fost ea de grea”, a spus doamna Săcrieru.
Președinta AFO-ABV le-a mai explicat copiilor care este diferența între timpul ocupat prin lectură și timpul risipit în fața ecranelor. „În momentul acela, ați observat ce vi se întâmplă? Atenția voastră nu mai este îndreptată către lumea din jurul vostru, viața trece pe alături, în timp ce mintea este complet absorbită într-o lume iluzorie. În loc să se dezvolte în momentul acela, în loc să citească ori să creeze, mintea se consumă inutil. De ce a te întoarce la cultură, astăzi, poate fi o reală salvare pentru un copil? Pentru că ceea ce marii oameni de cultură au dăruit neamului românesc, ieri, reprezintă pentru noi, astăzi, un dar. Descoperiți ceea ce vă place să citiți și citiți ceea ce vă place, iar atunci o să vedeți cât sens există în tot ceea ce înseamnă viața voastră. Și, mai ales, nu uitați ceea ce s-a demonstrat, aici, prin momentul poetic și dramaturgic ce v-a fost oferit: cultura română are drept temei spiritualitatea creștină și, mai mult decât atât , aceasta este însăși șansa culturii de a dăinui. De aceea, a merge la biserică nu ține de paradigma lui «trebuie», ci înseamnă a rămâne în spiritualitatea creștină, a rămâne în izvorul ființei noastre, în fond, în simplitatea respirației și inimii noastre de români”, a afirmat doamna Ana-Corina Săcrieru.
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei realizează acest tip de activități în virtutea scopului statutar subsumat misiunii de renaștere spirituală în Eparhia noastră.
Mai multe IMAGINI pe – https://bit.ly/2Olnqjr