Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Focar de Pestă Porcină Africană la Mărășești; 2 porci au murit

 

Veterinarii vrânceni au confirmat prezența virusului Pestei Porcine Africane într-o gospodărie având ca efectiv 10 porci,din care 2 morți, situată în localitatea Mărășești. În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență. Gospodăria din Mărășești a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației.

Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea a dispus, conform planului de măsuri adoptat, eliminarea porcilor din exploataţie prin evaluare, eutanasiere, îngropare sau incinerare si dezinfecţie. D.S.V.S.A. Vrancea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor H.G. nr. 1214/2009, modificată și completată prin HG nr. 484/2018. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

Comunicat de presă DSVSA Vrancea

N.R. – De la începutul anului, virusul PPA a fost confirmat la mai multe gospodării individuale din Tătăranu, Străoane, Dumbrăveni, Odobești. De asemenea, au fost confirmat cazuri de PPA la mistreți găsiți pe fondurile de vânătoare din Fitionești, Irești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?