Singurul retailer autohton din Vrancea, Supermarket PACO, va deschide, astăzi după-amiază, al 15-lea magazin al rețelei la Petrești, într-un spațiu nou construit. Magazinul este situat pe drumul dintre Focșani către Petrești, fiind singurul supermarket în această zonă de cartiere rezidențiale. Deschiderea oficială va avea loc în această după amiază. Noul magazin PACO promite o experiență deosebită pentru clienții care îi trec pragul și oferă o gamă diversificată de produse. Supermarket PACO a rămas singura companie, cu capital românesc, în retail-ul din Vrancea. Societatea a crescut constant în ultimii ani, iar toate investițiile au fost făcute din profit și din credite bancare. Reamintim că Supermarket PACO, a deschis, în luna decembrie, un nou magazin în Focșani, în spațiul fostului Restaurant Central. Reţeaua Paco numără acum 15 magazine, toate pe raza județului Vrancea