Milioane de ruşi temerari au făcut duminică tradiţionala baie în apele îngheţate pentru a celebra Botezul Domnului în râul Iordan, sărbătorit de biserica ortodoxă rusă pe rit vechi, informează DPA.
Credincioşi, dar nu numai aceştia, au plonjat în apele îngheţate, ritual care, potrivit tradiţiei, întăreşte trupul şi purifică sufletul. În total, peste două milioane de persoane au luat parte la tradiţia de duminică a scufundării în apă îngheţată, potrivit Ministrului rus de Interne.
Peste 40.000 de agenţi de ordine au fost mobilizaţi la cele peste 9.000 la locuri unde au fost amenajate astfel de îmbăieri ritualice, în special pe lacuri şi râuri. Nu au fost semnalate incidente.
Odată cu scufundarea în apele îngheţate, credincioşii speră să le fie iertate păcatele. Ritualul este acompaniat de bătăi ale clopotelor. Aruncarea în apele îngheţate este însoţită uneori de strigăte, după care credincioşii se scufundă de trei ori, îşi fac semnul crucii şi se roagă pentru ei şi apropiaţii lor. Sute de membri ai forţelor de ordine şi din cadrul personalului sanitar au fost mobilizaţi în capitala Rusiei.
Întrucât uneori pot surveni şi decese, autorităţile au avertizat cetăţenii asupra pericolelor acestei practici în special în ceea ce priveşte persoanele vârstnice şi pe cei cu probleme cardiovasculare. De asemenea, copiii nu trebuie lăsaţi să practice acest ritual.