Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Primăria orașului Panciu a demarat o campanie pentru strângerea câinilor fără stăpân de pe domeniul public

Primăria Orașului Panciu a demarat o campanie pentru strângerea câinilor fără stăpân de pe domeniul public. Acțiunea a început luni, 13 ianuarie 2020 și este derulată în parteneriat cu Asociația Sprijină câinii, care a semnat un contract în acest sens cu administrația locală.

Primarul Iulian Nica a explicat că acțiunea de capturare a câinilor comunitari respectă legile în domeniu și este justificată de pericolul pe care îl reprezintă câinii fără stăpân mai ales în zonele aglomerate, respectiv școli, parcuri, cvartale de bloc.

„Câinii fără stăpân au reprezentat o problemă, pentru care am căutat în permanență o rezolvare legală. Având în vedere faptul că noi nu putem gestiona acest serviciu, am semnat un contract cu o asociație autorizată care va captura câinii de pe străzi. Ulterior, tot această asociație se va ocupa de transportul câinilor într-un adăpost unde vor fi deparazitați, vaccinați, microcipați, li se vor întocmi carnete de sănătate și, pentru cei interesați, vor fi oferiți spre adopție“, a precizat primarul Iulian Nica.

Șeful administrației locale face un apel la populație pentru sprijinirea campaniei de strângere a câinilor fără stăpân.

„Până acum, unii dintre cetățeni au afirmat că nu ne implicăm suficient în rezolvarea problemei câinilor comunitari. Oamenii trebuie să știe că noi am căutat în permanență soluții legale. În acest context, vreau să reamintesc faptul că, împreună cu Asociația Romania Animal Rescue, Primăria Orașului Panciu a derulat trei campanii succesive de sterilizare gratuită a câinilor. Acum am apelat la serviciile unui operator autorizat de capturare a patrupedelor. Pe această cale, țin să fac un apel către locuitorii orașului să ne sprijine în derularea acestei acțiuni, semnalându-ne locurile unde se află câini fără stăpân și, mai ales, să ne faciliteze accesul în acele zone. Împreună putem rezolva civilizat această situație, pentru a preveni evenimente care ar putea să ne pună în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața!“, a adăugat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?