Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Galaţi: Căluţi de mare, ace de mare și meduze, în premieră într-un spaţiu muzeal din România

Căluţi de mare, ace de mare şi meduze vor putea fi văzuţi pentru prima oară într-un spaţiu muzeal din România, la secţia Acvariu a a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi, a anunţat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea. Potrivit acestuia, cele două acvarii cilindrice, de doi metri înălţime, cu meduze, căluţi şi ace de mare, au fost deja montate, iar speciile marine respective se află în perioada de carantină şi aclimatizare. „Pregătim o expoziţie unică în ţară. Pentru prima oară într-un spaţiu muzeal din România, vizitatorii vor putea vedea căluţi de mare, ace de mare şi meduze. Deja noile acvarii au fost montate la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, iar meduzele şi căluţii de mare sunt în perioada de carantină şi aclimatizare. În plus, vizitatorii vor avea la dispoziţie şi echipamente educaţionale interactive, cum ar fi ochelarii de realitate virtuală. Astfel, vor putea simula experienţa unui scafandru care cercetează viaţa marină. Şi nu sunt singurele surprize pe care le pregătim în cadrul acestei expoziţii unice. Este un proiect cu fonduri europene de peste 630 mii lei”, a spus Costel Fotea.

Proiectul ‘Diversificare mijloace de expunere pentru specii acvatice’ este finanţat prin Programul Operaţional de Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020. Bugetul total al proiectului este de 637.245 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile 624.000 lei, iar valoarea cofinanţării este de 13.245 lei.

Proiectul vizează dotarea Secţiei Acvariu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi cu acvarii cu meduze, căluţi şi ace de mare, dar şi prezentarea de noi specii de vertebrate şi nevertebrate. În România, aceste specii nu sunt prezentate în acvariile publice, iar aducerea în atenţia vizitatorilor, reprezintă o realizare deosebită pentru instituţia gălăţeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?