Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Drepturile străinilor care vor să muncească în România


Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) aduce la cunoștința tuturor persoanelor din țări ale UE și ale SEE (Spațiul Economic European) care doresc să vină să lucreze în Românie, care le sunt drepturile conferite de legislația UE privind libera lor circulație, în conformitate cu prevederile Directivei 54/2014.
    Astfel, în ceea ce privește cerințele lingvistice, ANOFM arată că în România limba oficială este româna. Limba engleză este cea mai utilizată limbă străină, iar în cele mai multe orașe se poate comunica la nivelul de bază al limbii engleze atât la lucru, cât și în viața cotidiană. De asemenea, în firmele multinaționale, există cerința de a cunoaște la nivel fluent anumite limbi de circulație, printre care engleza, franceza și germana.
    În ceea ce privește accesul la posturile din sectorul de administrație publică, în materialul informativ al ANOFM se arată că cetățenii UE/SEE pot candida/aplica pentru orice post, cu excepția celor de funcționari publici acestea fiind condiționate de deținerea cetățeniei române. „Cetățenii europeni și ai SEE aflați în căutarea unui loc de muncă se pot adresa ANOFM, serviciul public de ocupare român, contactând structurile sale teritoriale. Aceștia au acces liber pe piața de muncă românească. Angajarea unui cetățean din statele membre ale Uniunii se face în aceleași condiții cu angajarea unui cetățean român și trebuie îndeplinite toate
formalitățile de angajare. Este indicat ca între data semnării contractului individual de muncă și data începerii activității la angajatorul român să fie o perioadă suficient de mare, pentru îndeplinirea formalităților necesare de către cetățeanul european. Pentru informații suplimentare, persoanele interesate se pot adresa și, de asemenea, se pot înregistra la sediul celor 41 de agenții județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București sau la una dintre agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă”, informează ANOFM, precizînd că agențiile județene oferă servicii de informare, consiliere și mediere pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă/șomeri, precum și servicii de informare și consiliere pentru potențialii angajatori, iar serviciile se oferă în mod gratuit. „La nivel județean și național există o bază de date cu locurile de muncă vacante oferite de angajatorii români. Angajatorii sunt obligați prin lege să declare ANOFM toate locurile de muncă vacante. Cetățenii UE/SEE care au calitatea de șomer indemnizat în alt stat UE/SEE și care își caută un loc de muncă în România își pot exporta indemnizația de șomaj (pe o perioadă de maximum 3-5 luni) cu condiția să se înregistreze ca persoană în căutarea unui loc de muncă în evidența agenției județene pentru ocuparea forței de muncă de care aparțin cu reședința stabilită în România. De asemenea, puteți contacta unul dintre cei 45 de consilieri EURES, care pot fi găsiți în fiecare agenție județeană pentru ocuparea forței de muncă. Datele de contact al consilierilor EURES se găsesc pe website-ul EURES al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, www.eures.anofm.ro. Adresa site-ului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă este: www.anofm.ro”, informează ANOFM.

Alte posibilități de a găsi un loc de muncă în România

    La nivel național, pe piața muncii operează și furnizori privați (români sau din alte state ale UE/SEE) de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă. „Pe website-ul fiecărei agenții județene pentru ocuparea forței de muncă puteți găsi lista furnizorilor privați de servicii de ocupare acreditați să activeze pe piața națională. O altă cale de a găsi un loc de muncă în România este accesarea diverselor portaluri web, care constituie o sursă importantă de locuri de muncă vacante. Aici puteți să găsiți un loc de muncă publicat direct de angajatori și totodată vă puteți plasa un CV în baza de date care să fie vizibil angajatorilor aflați în căutare de personal. Ziarele naționale, regionale și locale cuprind, de asemenea, numeroase anunțuri cu oferte/cereri de loc de muncă”, se detaliază în materialul informativ, care indică și câteva site-uri utile, și anume: http://www.bestjobs.ro,http://www.ejobs.ro, http://www.ziare.ro
    Cei interesați pot accesa întregul material informativ al ANOFM accesând linkul: http://www.anofm.ro/informare-privind-dreptul-la-libera-circula%C5%A3ie-a-lucr%C4%83torilor-uniunii-europene-conform-prevederilor-

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?