„Te iubesc, mama!‟, este o propoziție pe care mulți dintre noi uităm să o spunem și de care poate ne amintim abia atunci când este mult prea târziu și nu mai avem cui să o adresăm… Dar cine este mama? Mama este ființa care și-a sacrificat trupul și sufletul pentru pruncul ei, mama este persoana care a învățat să-și pună pe primul loc copilul și să facă orice îi stă în putință ca să-l crească, pe mama o căutăm atunci când viața pare să ne biciuiască, și tot mama este cea a cărei voce vrem să o auzim în momentele în care disperarea și neputința urlă în sufletele noastre. „Te iubesc, mama!‟, nu este atât de complicat să i-o spunem, nu ne costă nici timp și nici bani, dar cumva nu îi spunem, o sunăm grăbiți, agitați din cauza vieții nostre cotidiene, și îi spunem: „Hai că nu mai pot vorbi acum. Te sun mai încolo. Pa!‟. Dacă aș avea o putere magică, aș vrea ca aceea să mă ajute să o fac pe mama mea nemuritoare, să-i dau putere, sănătate și zile fericite pentru că a plâns destul. Da, mamele plâng, dar fără să le vadă copii lor; plâng când îi știu bolnavi, plâng când îi văd supărați, se mai întâmplă să plângă și de fericire. I-am întrebat și pe vrâncenii mai mari sau mai mici când i-au spus ultima dată „Te iubesc, mama!‟, iată ce au răspuns!
„De 20 de ani nu mai am cui…‟
Cumplită mai este viața asta… ne naștem, creștem și apoi… murim. Și mai cumplit este momentul în care ne maturizăm și începem să înțelegem că este nevoie să ne depărtăm de „fusta mamei‟, așa cum se spune în popor, și să luăm singuri deciziile. Orașul era pustiu ieri dimineață, semn că frigul de afară îi ține departe pe oamnei de plimbările prin parc și de distracția de la locurile de joacă. În parcul Schumann din Focșani, o pisică se scălda în lumina soarelui călduț, se uita la fiecare om care trecea grăbit dintr-un loc în altul iar apoi își vedea de treabă… era singură, fără mămica ei. În parc am întâlnit-o pe doamna Olimpia, o doamnă care de 20 de ani nu mai are cum să spună „Te iubesc, mama!‟ pentru că cea care i-a dat viață o privește acum de undeva din cer. „De 20 de ani n-am mai spus pentru că este moartă! Nu obișnuiam să-i spun des «Te iubesc!» pentru că eram mai reci, noi copii. Acum este la fel, copii mei sunt cum am fost eu cu mama mea; am doi băieți și mi-au spus «Te iubesc!» anul trecut de Ziua Femeii. Mai simt nevoia să fie afectuoși pentru că sunt singură, soțul mi-a murit, m-ai simt nevoia uneori să știți…‟, spune doamna Olimpia Rotaru. Prin aceeași situație trece și domnul Ionel, tatăl a doi copii, care a râs amar atunci când l-am întrebat când i-a spus ultima dată mamei că o iubește. „Sunt duși de mult din această lume, părinții mei, fac 20 de ani! Îi spuneam «Te iubesc!» mamei, dar acum nu mai am cum… nu mai am cui. Acum copii îmi spun că mă iubesc când își aduc aminte… trebuie în fiecare zi să spună?! Poate că mi-au spus mereu când ne-am văzut, dar eu nu am ținut cont. Am doi copii, ei știu că-i iubesc și că le doresc tot binele‟, a răspuns Ionel Dragu.
Într-o stație de autobuz, o bunică și nepoțelul ei așteptau următoarea cursă, băiețelul o tot întreba „Când vine? Când vine?‟, iar bunica îl dojenea spunându-i că mai este puțin. M-am apropiat de ei și am întrebat-o când i-a spus cuvintele magice ființei care i-a dat viață. Iată ce a răspuns: „Mama mea, Dumnezeu să o ierte, face cinci ani de când a trecut la cele veșnice! Știți că noi am trăit într-o epocă în care nu se spunea așa răspicat: «Vai, mamă, te iubesc!» cum este acum, dar poate că în lipsa ei acum mai spun uneori, poate și din cauza dorului. Am doi copii, fată și băiat, ei îmi mai spun că mă iubesc cu toate că sunt mari. Și nepoțelul îmi spune… Ei ne mai alină suferințele pentru că, mai devreme sau mai târziu, cu toții ajungem să nu mai fim‟, Popa Sanda.
Tânăra generație
Dacă cei mai mici îi spun mamei în fiecare zi că o iubesc, cei mai mari sunt mai rezervați. „În fiecare zi îi spun mamei că o iubesc, adică și azi dimineață când am plecat de acasă i-am spus. Cred că este important să le spunem mamelor noastre că le iubim pentru că mama este ființa care ne-a dat viață și, având în vedere că ne crește, ar fi destul de important să-i spunem «Te iubesc!». Mama îi spune în fiecare zi bunicii noastre că o iubește pentru că este mama ei‟, mi-a spus Sofia, o fetiță de 13 ani.
„Azi dimineață i-am spus că o iubesc mamei! Este important să-i spunem pentru că, la fel cum a spus sora mea, este ființa care ne-a dat viață și o iubim. Și atunci când o să fim oameni mari o să-i spunem că o iubim, chiar și atunci când eu o să fiu bătrână‟, a adăugat Ștefania, surioara mai mică a Sofiei, în vârstă de 8 ani.
„Cred că i-am spus acum 3 zile că o iubesc. De ce?! De ce este important?! Contează să-i spunem în fiecare zi?!‟, a răspuns grăbit Cristian Adam, un tânăr surprins de întrebarea mea.
„Te iubesc, mama!‟ nu este o propoziție pe care o spunem doar de 8 Martie, „Te iubesc, mama!‟ ar trebui să-i spunem în fiecare zi în care o vedem sau o sunăm. Știu că unii dintre noi nu au avut poate niciodată o mamă, sau au avut dar, din varii motive, i-a părăsit, dar este important să ne manifestăm afectivitatea nu doar față de mama, ci și față de oamenii apropiați nouă pentru că în definitiv, iubirea ne ajută să ne mai înseninăm cât de cât chipurile atunci când necazurile ne pândesc la orice colț.
