Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Iași: La Spitalul de Neurochirurgie a fost inaugurată o modernă secţie de terapie intensivă

Cea mai modernă secţie de terapie intensivă de la spitalele de stat din Iaşi a fost inaugurată, vineri, la Spitalul de Neurochirurgie prof.dr.Nicolae Oblu, informează Consiliul Judeţean. Pentru efectuarea lucrărilor la secţia de terapie a Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi reprezentanţii Consiliului Judeţean au investit 1,8 milioane de euro. „Dacă administraţiile judeţene trecute nu au acordat o mare importanţă spitalelor din subordinea Consiliului Judeţean, pentru mine, tot ceea ce ţine de sănătatea ieşenilor a fost pe primul loc şi rămâne o prioritate. Acum s-a finalizat prima etapă din transformarea spaţiilor ATI şi aducerea lor la acel nivel care să ofere pacienţilor şanse sporite la viaţă. Sala ATI nu putea fi închisă în totalitate, parte din spaţii fiind păstrate pentru activitatea curentă a spitalului. S-a intervenit în etape. În câteva zile, pacienţii vor fi mutaţi în saloanele nou amenajate, iar lucrările de modernizare vor continua la spaţiile utilizate până acum. În luna martie şi aceste lucrări vor fi gata. Investiţiile de la Spitalul de Neurochirurgie vor continua şi în anul 2020. Până acum, numai la acest spital, în mandatul meu de preşedinte al Consiliului Judeţean au fost investite peste 20 milioane de euro”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean. Pe parcursul a patru luni au fost efectuate lucrări de consolidare, reabilitare, modernizare şi s-au achiziţionat echipamente de ultimă generaţie. Spaţiile de terapie intensivă sunt dotate cu uşi glisante, accesul fiind asigurat pe bază de senzori de mişcare. Secţia de terapie intensivă este independentă din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, beneficiind de un generator capabil să ofere energie electrică pentru o perioadă mare de timp. Au fost achiziţionate echipamente care permit monitorizarea strictă a fiecărui pacient, dar şi un sistem de ventilaţie ce filtrează aerul la fiecare 12 minute. Tavanul a fost reabilitat cu materiale etanşe, astfel încât, în cazul apariţiei unor avarii, apa să nu pătrundă în încăperile de terapie intensivă. Potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie, acest sistem de ventilaţie elimină 99,99% din particulele dăunătoare din aer.

„Spitalul ca atare, dincolo de clădire, reprezintă oameni, vieţi omeneşti salvate. Cred că toate eforturile care s-au depus în ultimii ani în acest spital au reuşit să atingă scopul pentru care spitalul a fost creat, acela de a salva vieţi omeneşti. Suntem astăzi într-o terapie intensivă, de fapt o neuroterapie, pentru că este dedicată pacienţilor cu afecţiuni neurologice, modernă şi peste nivelul de dotare al standardelor europene. Estimăm în perioada următoare o reducere a infecţiilor nosocomiale în spital şi menţinerea la un nivel cât mai acceptabil”, a declarat managerul Spitalului de Neurochirurgie, Lucian Eva. Secţia ATI de la Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr Nicolae Oblu are o capacitate totală de 30 de locuri, acum fiind modernizate spaţiile pentru 12 dintre acestea.

În urma acestor lucrări de modernizare ne permitem să ne facem treaba în condiţii corecte, pentru că în orice spital în centrul atenţiei este pacientul, iar aici, în Terapie Intensivă, în centrul atenţiei este pacientul critic, iar pacientul critic are nevoi speciale. Lucrul în secţia de Terapie Intensivă ne va permite monitorizarea corectă a pacientului, ventilarea mecanică în condiţii optime, şi ne va permite scăderea infecţiilor intraspitaliceşti, iar în final ne va permite să salvăm mai multe vieţi”, a declarat Vlad Hârtie, medic în cadrul Secţiei de Terapie Intensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?