„Toți cei care știu că vrem să plecăm din țară, mi-au tot adresat o întrebare în ultima perioada: „De ce? Aveți salarii bune, financiar sunteți bine, nu?”. De parcă – FINANCIAR – e totul. Nu-ți vezi copiii timp de 10 ore, cinci, uneori șapte zile pe săptămâna, iar când în sfârșit te întâlnești cu ei seara, nu faci decât să-i repezi? Dar financiar ești bine? Atunci de ce te plângi?! Bine că ai bani să-ți cumperi mâncare. Să te ghiftuiești în timp ce-ți înghiți lacrimile, văzând că a trecut încă o zi în care n-ai făcut absolut nimic pentru tine și pentru cei dragi.
M-am deșteptat! Târziu, la 38 de ani, dar îi mulțumesc Domnului că m-am trezit! (…) Că am înțeles – într-un final – cât de mult îți influențează starea de spirit, oamenii cu care interacționezi în decursul zilei – TOȚI, nu doar apropiații pe care îi saluți la plecare și la venire – ci mai ales: șoferul autobuzului – care nu are bun simț nici cât să-ți răspundă la salut, sau să respecte programul de sosire și plecare din stație; casiera de la supermarket – care este iritată că la prima oră îi aduci bani „mari”; funcționarul de la ghișeu care vorbește (ca să nu spun – URLĂ) cu precipitații, crezând, probabil, că se va face mai bine înțeles când îți spune că nu e treaba sa… Ia ghișeele la rând, poate s-o găsi cineva care să-ți rezolve problema!… Doamna care s-a așezat la coadă după tine, dar… ce să vezi? În secunda în care te-ai întors să-i adresezi câteva cuvinte copilului, dumneaei s-a teleportat, iar acum îi vine rândul înaintea ta; șoferul de taxi – care și-a lăsat speteaza scaunului atât de mult, încât trebuie să ocolești mașina și să te urci pe bancheta în partea dreaptă; conducătorii auto – care se înjură în trafic (nu sunt șoferiță, dar ei sunt atât de vocali, încât n-au cum să-ți scape); mizeria, ilegalitatea, abuzul angajatorilor români la adresa angajaților, disprețul, pilele, intervențiile, șpăgile, mașinile parcate pe trotuar, lipsa bunului simț și a unui viitor sănătos pentru noi și copiii noștri!
Pentru că de fiecare dată când dă necazul peste vreun român, și se îmbolnăvește de vreo boală grea, punem toți mână de la mână să efectuăm strângeri de fonduri, pentru ca bietul suflet suferind să se deplaseze într-o țară civilizată pentru a fi tratat. Nu am fost niciodată genul de om care critică politicienii la colțul blocului; nu ne-am dorit și nu ne-am propus vreodată să plecăm din România. Am știut că e greu, dar cu bun simț, cu reguli respectate și cu muncă în echipă, vom reuși să punem România pe picioare. Vai, cât ne-am înșelat!
Construim clădiri peste clădiri, magazine peste magazine, bănci și farmacii. Trăim în ură și dușmănie, pe principul „cine vinde mai mult” și „cine trage în piept mai mult”; consumăm și risipim lucruri fără măsură, deși ne văităm că nu avem bani; ne distrugem sănătatea pentru că ne hrănim cu munca de care profită alții; muncim pe brânci pentru fărâma de bani primită la fiecare 30 de zile, pe care apoi îi cheltuim pe facturi și medicamente.
Uitați-vă în jur: în țara asta am devenit toți triști, obosiți, nervoși, gri! Nu mai știm să zâmbim unii altora, să (ne) respectăm, să ne relaxăm. (…)
Nu cred că acesta e mersul firesc al lucrurilor. Cred că suntem aici să trăim frumos și sănătos. Să ne bucurăm unii de alții, de timp, de Dumnezeu, de natură și de cele patru anotimpuri.
Astăzi, mai mult că oricând, știu că în România nu voi putea trăi viața pe care mi-o doresc. Nici acum, și nici peste alți 38 de ani. Nu vreau să mai aduc slujba acasă, răzbunându-mă pe singurele ființe care contează cu adevărat, pentru că am avut încă o zi stresantă la birou.
Vreau să mă ofer pe mine, liniștită și fericită, celor din jur, nu furtuna care sunt acum. Știu că și dacă nu vom fi bine financiar, vom fi BINE. Pentru că ne vom încărca cu fericire din timpul petrecut împreună, pentru că voi fi satisfăcută, savurând zâmbetele și joculețele lor, dar mai ales pentru că voi fi liniștită și împlinită știind că le ofer dragoste și timp, liniște și calm.”
(fragmente din articolul pe care îl găsiți în totalitate aici: https://alielasblog.com/astazi-e-ziua-mea/)
Oricine citeşte aceste rânduri, se regăseşte în mai toate situațiile descrise de Alina, nu ai cum să treci indiferent pe lângă toate aceste ipostaze ale României de azi.
Se întâmplă așa: că ajungem să pierdem, unul după altul, tineri valoroşi care la un moment dat hotărăsc în număr tot mai mare să ia calea depărtărilor. Nu vreau să generalizez, știu exemple de tineri formidabili care au avut ușile larg deschise spre cariere de vis peste hotare. Au ales să rămână aici și își văd de treabă cu la fel de mare succes.
Şi totuşi, majoritatea românilor e formată din cei care nu ar putea trăi vreodată departe de România. Un prieten îmi povestea mai demult că nu s-ar putea niciodată adapta departe de Bucureştiul lui, în care trăieşte de mai bine de 60 de ani. Are posibilitatea să se mute în America, la rudele care i-au propus asta, și i-ar fi mult mai ușor, dar e sigur că nu ar rezista mai mult de câteva zile, departe de atmosfera, de străzile familiare, de prietenii cu care a copilărit, de vânzătoarea de la piață, care îi spune pe nume şi ştie ce fructe îi plac, chiar şi de „băieții de cartier” de la colțul străzi. „Mi-ar lipsi până şi copacii!”, mărturiseşte el.
Însă mai este o categorie, deloc de neglijat, cea a tinerilor care au ales să-şi facă studiile departe de țară şi care intenționează să se întoarcă acasă.
Este cazul lui Victor, student în Aalborg, Danemarca: „E adevărat că omul se poate adapta în orice mediu, dar întrebarea mea este: de ce? Nu vreau să mă adaptez la o viață unde îmi las familia, prietenii și țara în urmă. Sunt oamenii care mă ajută să mă trezesc cu zâmbetul pe buze și sunt locuri unde îmi place să fiu. Dacă a avea parte de ei înseamnă să stau o jumătate de oră în plus în trafic în fiecare zi sau să nu am acces la cea mai buna infrastructură (sănătate, drumuri etc.), îmi asum acest preț. Cel puțin pe moment. Nimic nu rămâne neatins de schimbare. Va veni și momentul nostru.”
Mihaela, plecată de la 19 ani în Barcelona, are altă părere: „Am făcut în Barcelona facultatea şi masterul şi de câțiva ani lucrez într-un domeniu pe care-l ador. În total am 11 ani de când sunt aici şi deşi am avut şi momente grele, aceasta a fost cea mai bună decizie: de a pleca din sistemul corupt din România, unde mama şi surorile tre’ să bage bani medicilor pentru a primi o consultație, unde taximetriştii îşi opresc restul şi unde rețetele medicale costă sute de lei. Da, îmi este dor de familie şi prieteni, dar căldura şi modul de gândire al oamenilor de aici îmi fac atât de bine, încât consider că am luat cea mai bună decizie.”
Tot la fel şi Diana, ea crede că plecarea ei în Germania, a fost cea mai bună alegere: „Am emigrat și acesta a fost cel bun lucru pentru familia mea. Venim cu drag în țară dar nu m-aş mai vedea un minut trăind și muncind acolo. Experiența fiecăruia e diferită. În țară nu aş fi reușit să realizez nici măcar un sfert din cât am reușit aici ( personal, profesional etc). Plus timpul pe care îl am aici, să îl petrec cu ai mei, deși lucrez, plus respectul pentru meseria mea și lista continuă… Iubesc țara de unde am plecat, cu toate neajunsurile ei, dar îmi pare foarte bine că am plecat când am plecat.”
Iar Mircea a decis să se întoarcă din Anglia după ce a terminat studiile și a lucrat acolo o vreme, dar acum e fericit aici, chiar dacă are mai puțini bani în conturi: „Banii nu aduc întotdeauna fericirea. Un sistem de sănătate bine pus la punct nu te face mai sănătos din punct de vedere emoțional. Am vrut să avem weekend-uri cu oamenii dragi sufletului nostru, să ne bucurăm de părinți, de bunici și ei de noi. Ne-am dorit să ne vorbim limba și să ne dăm o șansă să reușim la noi acasă. Nu vrem să ne îmbogățim, ci să avem un trai decent. Suntem mai mult decât bogați, dar bogăția noastră nu-i în conturi.”
Unde stă adevărul? Probabil undeva, la mijloc. Mă gândesc la toți prietenii mei, cei care au decis să înceapă o afacere aici, în țară, şi au reuşit: mobilă, construcții, imobiliare, turism, comerț sau agricultură. Toți au găsit resurse să trăiască aici, mai greu, dar frumos, fără să ia calea străinătății. Sunt multe probleme, dar să fim corecți și să recunoaștem, sunt și lucruri care s-au schimbat în bine. E deajuns să arunc o privire foarte aproape, în comuna mea, care arată în fiecare an mai bine, mai înnoită. Vechile obiceiuri, ale noastre și ale celor din jur, sunt mai greu de schimbat, din păcate… ne facem treaba mai puțin bine, pentru că grija noastră e să criticăm treaba celuilalt. Să pornești pe un drum nou, mai bun, e lecția pe care fiecare dintre noi ar trebui să o învețe, o spun dintr-o proprie și recentă experiență, care a răsturnat toate ideile preconcepute, cum că totul e pierdut, că nimic nu mai merge… E foarte limpede că se poate, când oamenii se ajută cu adevărat! Mă gândesc însă și la cei care au ales să trăiască departe de România, pentru că pur şi simplu nu au găsit alte variante… firele invizibile cu care erau legați de țară, de locuri, de rude, de prieteni, au rămas la fel de vii, dar n-au avut de ales: hotărârea de a pleca trebuia luată. Poate le este uşor şi bine, sau poate nu le e deloc uşor… mai ales sufleteşte…
Vin sărbătorile de iarnă… încercați să faceți un exercițiu: căutați în săptămâna dinainte de Crăciun o selecție de colinde româneşti pe YouTube şi citiți comentariile… Toate, sau aproape toate, sună cam aşa:
„Ce dor mi-i de casă! Ascult și văd imagini din copilărie… Este așa greu departe de țară! AMR 60 ore și ajung acasă!!!”
„Mă înfioară gândul ca nu știu când voi asculta aceste colinzi ACASĂ – străinătatea îți poate oferi multe lucruri bune dar niciodată nu poate fi ca acasă și cel mai bine simți asta de sărbători.”
„Băi fraților, așa mi-i de dor de casă… În special acum în prag de sărbători, nu există nimic în lume care să poată fi ca sărbătorile noastre!”
„Ce frumos e acum de sărbători la noi românii ! E greu sa fii printre străini de sărbători, nu vine nimeni să colinde și parcă zic că sunt în pădure. Mi-e dor de România noastră…”
„Sunt născută în țară, dar acum locuiesc în Italia cu familia … vă rog să-mi spuneți de ce tata plânge când aude colinde și mereu înainte de Crăciun?”
„Români buni, sunt liniștit, pentru că toate sufletele care nu-şi găsesc liniştea, caută drumul către CASĂ, iar eu voi fi curând acasă!”
Fotografii: Alin Brotea, Hamos Gyozo, Vlad Dumitrescu, Adrian Petrișor, Sorin Onișor, Dan Cristian Mihăilescu, Kalamar Zoltan, Cătălin Dumitrescu, Mihaela Trifan
