Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

CFR Călători va transporta zilnic pasageri la Istanbul și Sofia și săptămânal la Salonic, din 2 iunie


CFR Călători va transporta zilnic pasageri la Istanbul și Sofia, iar o dată pe săptămână la Salonic, începând din 2 iunie 2017, a declarat, marți, directorul general al companiei, Iosif Szentes, după o dezbatere de profil organizată la Senat. CFR Călători participă la realizarea trenului Bosfor Express, la compunerea căruia vor mai contribui bulgarii și turcii, cu un vagon de dormit pentru Istanbul, cu un vagon clasă pentru destinația Sofia și cu o cușetă și un alt vagon de dormit atașate săptămânal pentru Salonic.
De asemenea, compania intenționează să introducă în compunerea acestui tren și vagoane pentru transportul autovehiculelor până la Salonic. „Anul acesta rămâne varianta cu Grecia, ceea ce am început anul trecut, și de asemenea în relația cu Turcia vom avea un vagon de dormit asigurat de CFR Călători și alte vagoane asigurate de administrațiile care participă la realizarea acestui tren către Turcia — bulgarii și turcii vor contribui la compunerea trenului — începând din data de 2 iunie. În compunerea trenului spre Salonic intenționăm să introducem vagoane pentru transportul autovehiculelor. În acest sens, chiar în planul de investiții am prevăzut sume pentru reparațiile mici care trebuie realizate și reparațiile periodice la cele două vagoane care există în momentul de față în parcul nostru și care pot circula cu viteză de până la 200 de km/oră în compunerea trenului de călători. Acest tren va duce zilnic pasageri la Istanbul și Sofia, iar grupa de Salonic va fi atașată la trenul de Istanbul o dată pe săptămână”, a spus Szentes.
În ceea ce privește numărul mașinilor care vor putea fi transportate până la Salonic, șeful CFR Călători a precizat că depinde de modelul acestora. „Numărul mașinilor care ar încăpea pe o platformă depinde de dimensiunea lor. Noi intenționăm la început să folosim din capacitatea acestui vagon numai partea de jos în timpul testelor pe care le vom face, după care vom folosi și partea cu etaj, care necesită alt sistem de lift pentru urcarea și debarcarea vehiculelor în și din vagon. În prima fază, după ce vor fi reparate aceste vagoane și vor fi recondiționate — și vor fi probabil acoperite împotriva distrugerilor care pot apărea în urma aruncării cu pietre și a altor obiecte în tren — vom face primele teste în relația București Nord — Arad, îmbarcarea făcându-se în gara Basarab, până la Arad, unde există rampă specială, confecționată pentru îmbarcare-debarcare. Ar putea încăpea 4 sau 5 mașini în partea de sus a vagonului și probabil cu una sau două mai multe în partea de jos”, a precizat directorul general.
Potrivit acestuia, la stabilirea tarifelor încă se lucrează. „La tarife deja se lucrează, dar nu pot să mă pronunț până nu avem tarifele gândite în funcție și de cheltuielile pe care le avem. (…) La Ljubljana este săptămâna viitoare ședința FTE (Forum Train Europe — n. r.), unde se vor discuta concret orarele și trecerea frontierelor”, a adăugat Iosif Szentes. Biletele pentru aceste destinații au fost puse în vânzare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?