Turneul final al Cupei României la minifotbal va avea loc în această seară, la Sibiu. În urne vor fi introduse numele a 96 de echipe, între care și AS United, câștigătoarea Cupei în Vrancea, și AS Tomiță Lazăr, formația clasată pe locul al treilea la finalul play-off-ului Ligii AutoVip.
Vor fi constituite 32 de grupe a câte trei echipe, primele două clasate la finalul jocurilor, disputate în sistemul fiecare cu fiecare, urmând să se califice pentru faza eliminatorie. În cele trei zile ale turneului, care va începe la 29 iunie și se va încheia la 1 iulie, vor avea loc 160 de jocuri. Pentru turneul final al Cupei României, organizatorii vor pune la dispoziția echipelor opt terenuri.
Câștigătoarea Cupei României, ediția 2018 va primi din partea Federației de Minifotbal din România dreptul de a achiziționa licența de participare la ediția din acest an a Ligii Campionilor, din Slovenia, de la Terme Catez, din 5-9 septembrie.
După ce, la Campionatul Regional Nord-Est, de la Bistrița, campioana și vicecampioana Ligii AutoVip, respectiv ACS Mausoleul Mărășești și Flux AS, după debuturi foarte bune în grupe au pierdut următoarele jocuri și s-au clasat pe ultimele locuri, AS United și AS Tomiță Lazăr au ocazia să refacă imaginea minifotbalului vrâncean. Va fi dificil, fără îndoială, însă ambele grupări au avut în campionat și cupă evoluții solide care, repetate la Sibiu, pot aduce bucurie propriilor susținători, dar și vrâncenilor care iubesc acest sport dinamic și spectaculos!