Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fotbal, Superliga Vrancei – FC Panciu este în play-off și așteaptă etapa de Cupă a României!

Cu două etape înainte de finalul primei faze a campionatului, Sportul Ciorăști, cu punctaj maxim și Victoria Gugești sunt câștigătoare ale grupelor din care fac parte

Etapa trecută a Superligii Vrancei a confirmat diferența mare de valoare din grupa A dintre Sportul Ciorăști și celelalte echipe. Ciorăștenii au învins la scor și la Milcovul și au 24 de puncte din 24 posibile, managerul Romeo Drăgan arătând și la Ciorăști calitățile pe care le-a etalat la ACS Mausoleul Mărășești care a câștigat titlul de campioană în trecuta ediție de campionat. În aceeași grupă A, Voința Slobozia Ciorăști (foto) a câștigat a treia partidă la rând și, cu 9 puncte în ultimele trei etape, a urcat pe locul al doilea iar Bordeștiul și-a adjudecat derbiul, comunei Tătăranu reducînd drastic șansele dinamoviștilor să intre în play-off!

În grupa B nu a fost nimic deosebit de reținut, iar în grupa C, FC Panciu și-a încheiat jocurile din prima fază, este calificată în play-off cu două etape mai devreme și așteaptă jocul din primul tur al Cupei României, care va fi după terminarea etapelor de campionat!

Grupa A:

Rezultatele etapei trecute: Victoria Zimbrul Bordeasca – Dinamo Tătăranu 2-0; Voința Slobozia Ciorăști – Tractorul Nănești 5-2; ACS Unirea Milcovul – Sportul Ciorăști 0-4.

Etapa viitoare

Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 15:00: ACS Unirea Milcovul – Victoria Zimbrul Bordeasca; Sportul Ciorăști – Voința Slobozia Ciorăști.

Duminică, 10 noiembrie, ora 11:00: Tractorul Nănești – Dinamo Tătăranu

Clasament: Sportul Ciorăști – 24 puncte; 2. Voința Slobozia Ciorăști – 13 puncte; 3. ACS Unirea Milcovul – 12 puncte; 4. Dinamo Tătăranu – 8 puncte; 5. Victoria Zimbrul Bordeasca – 7 puncte; 5. Tractorul Nănești – 6 puncte.

Grupa B

Rezultatele etapei trecute: Victoria Gugești – CSC Dumbrăveni – 4-0; Săgeata Biliești – Național 2012 Golești 4-1.

Etapa viitoare

Sîmbătă, 9 noiembrie, ora 15:00: Național 2012 Golești – Victoria Gugești; CSC Dumbrăveni- Siretul Suraia.

Clasament: 1. Victoria Gugești – 16 puncte; 2. Săgeata Biliești – 14 puncte; 3. Național 2012 Golești – 9 puncte; 4. CSC Dumbrăveni – 3 puncte; 4. Siretul Suraia – 1 punct.

Grupa C

Rezultatele etapei trecute: Trotușul Ruginești – FC Panciu 0-2; Unirea Țifești – CS Jariștea 5-0.

Etapa a 9-a

Miercuri, 6 noiembrie, FC Panciu CSC Homocea 4-0

Duminică, 10 noiembrie, ora 11:0: CS Jariștea, Trotușul Ruginești.

Clasament: 1. FC Panciu – 22 puncte; 2. Unirea Țifești – 11 puncte; 3. ACS Homocea – 10 puncte; 4. CS Jariștea – 4 puncte; 5. Terotușul Ruginești – 1 puncte.

Foto, facebook Laurențiu Neculai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?