Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Colegiul Unirea și mitologia romană, câștigători la Balul Balurilor Bobocilor


În data de 17 martie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala Polivalentă, a avut loc cea de-a 6-a ediție a Balului Balurilor Bobocilor, eveniment de amploare organizat de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea. Acesta a fost prezentat de către președinta CJE, Andreea Rânghianu și Munteanu Alexandru Ștefănuț, fost licean vrâncean.
    În acest an, tema balului a fost „mitologii”, care a îmbinat cultura, reliefată de multitudinea de informații cu caracter istoric, cu distracția, dovadă fiind voia bună și implicarea din timpul probelor participanților.
    În cursa către marele premiu au concurat 7 licee din județ, reprezentate de: Vrabie Mateo și Teodora Tomiță la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud, cu mitologia hindusă, Cosmin Stoica și Adelina Chiriac la Liceul cu Program Sportiv Focșani, cu mitologia japoneză, Ioana Damian și Enache Andrei Dorian la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, cu mitologia nordică, Mihai Popa și Alice Stratula la Colegiul Național „Unirea”, cu mitologia romană, Grosu Alexandru Gabriel și Căldărescu Cristina-Alexandra la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, cu mitologia greacă, Bianca Voinea și Adrian Manea la Colegiul Național „Al.I.Cuza”, cu mitologia egipteană și Miruna Răduță și Stan Alex la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, cu mitologia amerindiană. Aceștia și-au pus mitologiile în valoare și i-au convins pe cei din juriu că ei merită să câștige prin intermediul defilării de zi, a probei de perspicacitate și originalitate și a defilării de seară, unde fetele au purtat rochii de la Ladie`s Store, ce le-au dat un plus de eleganță, prilej cu care dorim să le mulțumim pentru susținere celor de la Ladies Store Focșani!
    De asemenea, pe scenă au mai urcat și elevi vrânceni talentați, printre care se numără: Alex Mănăilă, fetele de la Liceul de Arte „Gh. Tătărescu”, Teodora Tudose, Claudia Ciolan, Dragomir Philip și Cristian Alexa.
    În ciuda întârzierii, pentru care CJE își cere scuze, și a problemelor tehnice, care i-au învățat pe organizatori că nimic nu poate fi perfect și îi îndeamnă în continuare să evolueze către mai bine, în sală spectatorii și-au susținut echipele participante cu ardoare, iar acestea au dovedit că sunt demne de titlurile primite. Marii câștigători ai titlurilor de Miss și Mister Balul Balurilor Bobocilor 2017 au fost elevii Colegiului Național „Unirea”: Alice Stratula și Mihai Popa, locul al doilea fiind ocupat de reprezentanții Colegiului Național „Al.I.Cuza”: Bianca Voinea și Adrian Manea, iar locul al treilea de Liceul Pedagogic „Spiru Haret”: Miruna Răduță și Stan Alex.
    Spectacolul a fost urmat de after-party ce a avut loc la Laguna, de la ora 22:00, unde a plutit în aer voia bună menținută și de muzica redată de Cătălin Caleț.
    Consiliul Județean al Elevilor Vrancea dorește să-i felicite pe toți participanții și să le laude implicarea și pasiunea cu care și-au reprezentat liceele, și să le mulțumească partenerilor Èšara Vrancei, DJTS, Laguna ISJ Vrancea, dar și sponsorilor fără de care acest bal nu ar fi fost posibil: Altdorf Tehnik, Romans, Ladie’s Store, Pasha Men’s Wear, coaforul Nicol’s, coaforul Vogue, Daniel Gârleanu Photography, Hai TV, Mikes Creative Service, Flori și Cadouri, Oriflame, Atec, Corso, Axel Security, SC TudorPrest SRL, Casa de Modă Valentina, Gicu Boboc și Georgiana Verbiță.

                    Facebook/Consiliul Județean al Elevilor Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?