Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Amenzi de 40 mii lei pentru vânzarea vinurilor falsificate


Comercianții vor trebui să respecte reguli noi pentru vânzarea de vinuri vrac, se arată în proiectul de ordin elaborat de Minsterul Agriculturii. Actul normativ este elaborat cu o întârziere de aproape doi ani de la publicarea legii viei și vinului, 164 din 2015, și conține noile criterii pe care trebuie să le îndeplinească comercianții de vinuri dacă vor să își continue activitatea. O noutate este impunerea ca la analizarea vinului la laborator să fie verificat și acidul citric dar și a patra probă, respectiv proba martor care să rămână la laborator. Se elimină astfel cazurile în care furnizorii spun că vinul a fost modificat de comerciant și nu mai corespunde parametrilor la care a fost livrat din cramă. „Neefectuarea analizelor fizico-chimice de către comerciant după efectuarea achiziției, atrage răspunderea comerciantului, care este responsabil de calitatea vinului comercializat”, precizează proiectul de ordin.
    Actul normativ este necesar și deoarece prevede sancțiunile pentru cei care expun sau vând vin în vrac, în spații neautorizate, în piețe, târguri, oboare sau pe marginea șoselelor. În ultimii doi ani, aceștia nu puteau fi sancționați pentru că ordinul vechi, valabil din 2008, făcea referire la sacțiunile din vechea lege a viei și vinului, abrogată în 2015. De această dată, cei care expun sticle cu vin la marginea șoselei sau vând în spații neautorizate riscă amenzi  de minim 12 mii lei. Cea mai mare sancțiune, de minim 40 mii lei și care poate ajunge chiar la 100 mii lei se aplică pentru „comercializarea cu amănuntul a vinurilor vrac falsificate, substituite sau ai căror parametri fizico-chimici și caracteristici organoleptice nu se încadrează în limitele impuse de actele normative în vigoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?