Agenții economici din județ au declarat vacante 227 de locuri de muncă, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 29, sunt pentru muncitori necalificați, iar 22 pentru operator confecționer industrial. 17 locuri de muncă sunt declarate vacante pentru muncitori necalificați în industria confecțiilor, 16 pentru zidari, 15 pentru lucrători comerciali, iar 14 pentru zugravi. Pentru confecționer lenjerie după comandă sunt, în continuare, 10 locuri de muncă vacante, 9 pentru operatori mașini unelte comandă numerică, iar 7 pentru lăcătuș mecanic.
Câte 6 locuri de muncă au fost declarate vacante pentru dulgheri, fierari betoniști și vânzători, câte 5 pentru faianțari, montatori șlefuitori piatră, iar câte 4 pentru agenți de securitate și intervenție, instalatori, prelucrător prin așchiere, rectificator universal și strungar. Pentru casieri și manipulanți mărfuri sunt câte 3 posturi vacante, iar pentru agenți vânzări, bucătari, brutari și ingineri confecții textile sunt câte două locuri.
Câte un loc vacant este pentru cei de meserie administrator de societate, ambalator manual, cofetar, consilier achiziții publice, consultant vânzări, contabil, director de societate comercială, electrician, frezor, infirmieră, inginer construcți, inginer piscicol, izolator termic, îngrijitoare, macaragiu, maistru construcții, mecanic auto, patiser, programator, subinginer cadastru, tâmplar și tehnician sisteme de securitate.
Cât privește oferta de locuri de muncă în Comunitatea Economică Europeană, au fost declarate vacante 1.272. Astfel, în Austria sunt vacante câte 100 de locuri de muncă pentru chelneri, bucătari și cameriste, iar în Belgia sunt 10 posturi pentru operator ambalare, 2 pentru asamblor montator profile aluminiu/ PVC, iar câte un loc pentru electrician întreținere, operator CNC, lucrător agricol și tehnician. În Finlanda sunt vacante doar 5 locuri de muncă, pentru tăietori industriali de carne, în timp ce în Franța este vacant un post de angajat polivalent în domeniul hotelier. În țara vecină României, Bulgaria, sunt vacante 10 locuri pentru specialiști serviciul clienți (Video ID Verification Specialist).
Germania caută șoferi de camion
În Germania sunt vacante câte 50 de locuri pentru sudori, lăcătuși, instalatori și electricieni, 32 pentru șoferi de camion pe distanțe scurte și 7 pentru șoferi camion pe distanțe lungi, 10 pentru manipulant mărfuri, 10 pentru ospătari pentru banchete, câte 2 pentru electrician în construcții, montator instalații electrice, mecanic instalații sanitare, de încălzire și climatizare, tehnician service, ospătar, barman, mecatronist, brutar și măcelar. Trei posturi sunt pentru cei calificați ca tehnician în domeniul electric – tehnologie de automatizare, iar câte un post pentru carosier, operator CNC (strungar/ frezor), montator acoperișuri, electrician, sudor, lăcătuș, manager de proiect construcții conducte industriale, operator excavator, șofer automacara, ospătar, bucătar, commis de cuisine, montator schele, vopsitor auto, mecatronist auto, mecatronist, șofer camion pe distanțe scurte și lungi la nivel național, tehnician instalații.
În Letonia sunt vacante 10 locuri pentru constructori de drumuri și câte unul pentru excavatorist și conducător excavator, iar în Irlanda sunt 50 de posturi pentru cei de meserie ciontolitor tranșator carne și 10 pentru îngrijitori bătrâni. În Norvegia sunt 10 locuri pentru instalatori, 5 pentru măcelari/ tranșatori miei, câte 4 pentru montatori borduri piatră și montatori ventilație, 3 pentru operatori CNC, 2 pentru frizer/ coafor și un post pentru cei calificați în meseria de electrician.
Multe locuri de muncă vacante sunt și în Olanda. Astfel, sunt câte 50 de posturi pentru operatori la mașini pentru bulbi de flori și sortare și împachetare bulbi de flori, câte 30 pentru lucrători în bucătărie, muncitori necalificați, manipulanți marfă, lucrători la banda de producție, stivuitoriști, muncitori în producția de hrană pentru câini și pisici. Câte 20 de locuri vacante sunt pentru manipulanți depozit – departament transport, manipulanți depozit – departament primire marfă, manipulanți marfă în departamentul de vânzări, manipulanți depozit, iar câte 10 pentru culegători floarea soarelui, creatori buchete de flori și lăcătuș confecții metalice. Câte 5 oferte sunt pentru domeniile culegători afine, inginer, inginer mecanic și sudor, iar 2 pentru cei de meserie ajutor de bucătar.
În Polonia sunt vacante 20 de locuri pentru sudori MAG, câte 10 pentru zidari și dulgheri de cofrare și câte 5 pentru muncitori în construcții și sudori. În Republica Cehă sunt vacante câte 15 locuri pentru forjori și operatori CNC, iar în Slovenia un post pentru inginer mecanic/ energetician. În Spania sunt vacante patru posturi pentru cei care vor să fie muncitori la ferma de porci, 3 pentru tehnicieni și un singur post de supervizor fermă de porci.
În Croația au fost declarate vacante 4 posturi pentru sudori MIG/ MAG, 3 pentru polizatori, câte 2 pentru dispecer de producție, operator mașina CNC cu laser, lăcătuș – polizator, sudor TIG și operator mașină CNC (strungar CNC). Mai este vacant și un post de magaziner. În Ungaria sunt vacante câte 5 posturi pentru mecanici auto și tinichigii carosieri și câte unul pentru grafician calculator, magazioner, funcționar administrativ, sudor, frezor strungar și mașinist.
Listele complete cu locurile de muncă vacante în Vrancea și Comunitatea Economică Europeană.