Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Vrâncenii iubitori ai lecturii, invitați la Târgul de Carte de la Focşani

Dragi iubitori ai culturii, vă aşteptăm la Târgul de Carte de la Focşani, ediţia a XIV-a

Consiliul Judeţean Vrancea și Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, organizează cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de Carte de la Focşani, dedicată „Anului Cărții” în România. Manifestările Târgului de Carte vor avea loc în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, la Sala Balada a Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”. Deschiderea Târgului de Carte va avea loc joi, 31 octombrie, la ora 10.30.

Târgul de carte va cuprinde momente de suflet dedicate celebrării cărţii şi lecturii, întâlniri cu scriitorii, vernisări de expoziţii, lansări şi prezentări de carte, ateliere pentru părinţi şi copii, ateliere interactive de lectură, întâlniri cu nume sonore ale culturii naţionale şi locale, toate având ca punct de referinţă lectura şi lumea cărţilor.

La această ediţie a Târgului de carte de la Focşani vor participa edituri locale şi naţionale, cunoscute publicului, ce vor pune la dispoziţia comunităţii noutăţile editoriale ale acestui an, la preţuri promoţionale, între care: Art, Litera, Humanitas, Niculescu, Tritonic, Arco Iris, Diana Press – Proema, Saeculum I.O., Salonul Literar, Terra şi Cuvîntul .

Între invitaţii de onoare ai Târgului se numără Prințul Mihai Ghyka, descendent al domnitorului Grigore Ghica şi renumitul scriitor Igor Bergler.

Partenerii Bibliotecii Judeţene în cadrul Târgului de carte, ediţia a XVI-a, sunt: Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, Casa de Cultură „Constantin C. Giurescu” Odobești, Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”, Muzeul Vrancei şi Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești.

Vă aşteptăm să vă bucuraţi de magia lecturii şi a cărţii!

Comunicat de presă – Biblioteca Judeteana „Duiliu Zamfirescu” Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?