Ediția: Marți 17 Decembrie 2024. Nr 6781
Ediția: Marți 17 Decembrie 2024. Nr 6781

REABILITARE ENERGETICĂ ŞI LUCRĂRI CONEXE GALERIILE DE ARTĂ

Comunicat de presă

19 Octombrie 2019

REABILITARE ENERGETICĂ ŞI LUCRĂRI CONEXE GALERIILE DE ARTĂ

Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea, în calitate de beneficiar al contractului de finanţare, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est – în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiţii 3.1: „Creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, clădirile publice şi sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari”, anunţă începerea activităţilor proiectului „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Galeriile de Artă”, cod SMIS 118522.

Valoarea totală a proiectului este de 1.350.391,28 lei din care: 1.299.552,14 lei reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului adică 1.104.619,32 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 168.941,78 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 25.991,04 lei valoarea cofinanţării eligibile a Consiliului Judeţean Vrancea.

Obiectivul general al proiectului vizează creşterea eficienţei energetice în clădirea publică Galeriile de Artă, cu adresa judeţul Vrancea, municipiul Focşani, b-dul Unirii, nr. 57A, prin derularea de lucrări de intervenţie cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalaţiei de preparare şi distribuire a agentului termic şi a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalaţiei de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum şi alte lucrări conexe.

Obiectivul specific al proiectului constă în reducerea cu minim 29% a consumului anual de energie primară şi reducere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2 de 2,94 echiv.tone C02/an.

Prin aplicarea pachetului de măsuri maximale din cadrul Raportului de audit energetic şi a Expertizei tehnice se urmăreşte scăderea consumului de energie primară cu peste 80%, precum şi diminuarea energiei termice pentru încălzirea spaţiilor cu aproximativ 84%. Astfel, valorile înregistrate pentru consumul anual specific de energie primară şi nivelul anual specific al emisiilor echivalent CO2 se vor situa, în urma intervenţiei, sub valorile impuse prin ghid pentru anul de referinţă 2018: 60,08 KWh/mp/an pentru energie primară şi 2,96 echivalent tone pentru emisii CO2.

Prin creşterea performanţei energetice a clădirii publice, pe termen scurt şi mediu, se degrevează autoritatea publică locală de cheltuielile cu combustibilul convenţional utilizat, se reduc cheltuielile cu întreţinerea imobilului, se asigură susţinerea agenţilor economici din domeniul construcţiilor şi se creează noi locuri de muncă pe perioada de derulare a intervenţiei. Prin producerea parţială a energiei utilizând resurse regenerabile se va diminua emisia de CO2.

Rezultatele aşteptate sunt :

1. Clădire eficientă din punct de vedere energetic si consolidată prin realizarea de lucrări de intervenţie

2. Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum

3. Lucrările de reabilitare/ modernizare a instalaţiei de iluminat în clădire

4. Nivel anual specific al gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2)

5. Scăderea consumului anual de energie primară (kWh/an)

6. Scăderea consumului anual de energie finală în clădirea publică (din surse neregenerabile) (tep)

7. Scăderea consumului anual specific de energie primară din surse neregenerabile (kWh/m2/an)

8. Creşterea consumului anual specific de energie primară din surse regenerabile (kWh/m2/an)

9. După implementarea masurilor propuse în Pachetul Maximal de Măsuri, energia produsă din surse regenerabile va atinge un nivel de 23,75% din total consum de energie primară al clădirii reabilitate.

Grupul ţintă este reprezentat de persoanele care lucrează în cadrul clădirii, dar şi de persoanele care solicită serviciile aferente Galeriilor de Artă, aproximativ 100 de persoane vor beneficia de rezultatele proiectului.

De realizarea proiectului vor beneficia executanţii de lucrări, ce vor contracta lucrările de investiţie, furnizorii de materii prime, prestatorii de servicii din cadrul proiectului (proiectare, consultantă, publicitate), furnizorii de servicii conexe (colectare deşeuri etc.), diverşi colaboratori ai operatorilor economici implicaţi, care prin diverse activităţi au contact cu aceştia, şi comunitatea din municipiul Focşani.

Perioada de implementare a proiectului este de 45 luni, respectiv între 01.08.2017 şi 30.04.2021.

Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea, având sediul în str. Bd. Dimitrie Cantemir, nr. 1, loc. Focşani, jud. Vrancea, cod poştal: 620098, România.

Telefon: 0327.372.452; e- mail: contact@cjvrancea.ro

Persoana de contact: Negulescu Daniela – Manager proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?