Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Iași: Peste 17.000 de pelerini stau deja la rând așteptând să se închine la moaștele Sf Parascheva

Aproximativ 17.000 de persoane stau la un rând de câţiva kilometri aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă în această dimineaţă pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane.

Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la rândul format pe străzile din spatele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sunt peste 17.000 de persoane. Cei care ajung acum să se închine la racla Sf Cuvioase Sf Parascheva stau la rând de azi noapte de la ora 2,00. „Pentru pelerinii care vin în aceste zile la Iaşi au fost tipărite 100.000 de exemplare din „Ghidul pelerinului”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, 250.000 de iconiţe plastifiate înfăşându-i pe Sfântul Ierarh Spiridon şi Sfânta Parascheva, două pliante color despre vieţile celor doi sfinţi în câte 10.000 de exemplare. Toate acestea vor fi distribuite gratuit pelerinilor care vor veni la Iaşi”, a explicat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Conform sursei citate, anul acesta „Voluntarii Sfintei Parascheva” sunt în număr de 120 de laici şi 40 de preoţi.

„Laicii vor fi prezenţi şi la Gară sau în anumite puncte de informare din oraş unde să îndrume pe pelerini, în catedrală şi în curte sau de-a lungul rândului. Cei 40 de preoţi vor merge, la anumite intervale orare, de-a lungul rândului de pelerini pentru a discuta cu ei, a le răspunde la întrebări, a le aduce la cunoştinţă anumite informaţii. Există un program numit „Hrană pentru pelerini”, prin care Biroul de Asistenţă Socială al Mitropoliei oferă 30.000 de pachete care constau în alimente ambalate, patiserie ambalată, ceai cald, cafea, în perioada 11-15 octombrie. La aceste pachete se adaugă ceai cald în fiecare noapte în intervalul 21.00-06.00. Desigur, vor mai fi şi alte instituţii bisericeşti sau laice care vor oferi hrană, ceai sau cafea”, a spus preotul Constantin Sturzu.

Municipalitatea ieşeană a anunţat că pe străzile din apropierea Mitropoliei vor fi amplasate şase ecrane de mari dimensiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?