Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Turist în Focșani. Muzeul Vrancei – Secția Științe ale Naturii: Singura expoziție cu animale vii din județul Vrancea

Astăzi suntem, împreună, turiști la Muzeul Vrancei, situat pe strada Republicii, peste drum de Direcția Agricolă, care găzduiește, din 2016, Secția Științe ale Naturii, singurul loc din județul Vrancea în care puteți admira aproximativ 30 de specii de animale, printre care păsări, reptile, rozătoare și pești. Am stat de vorbă cu prof. Irina Boroșu, Șeful secției Științe ale Naturii, iată ce am aflat: „În momentul de față funcționăm doar cu această expoziție de animale vii pe care am adus-o, și pentru care am avut spațiul necesar astfel încât să poată fi vizitată. Mai greu este cu piesele naturalizate pentru că nu avem un spațiu generos de vizitare, așa că le avem depozitate și păstrate în condiții optime, ne referim la temperatură, umiditate și așa mai departe. O parte din piesele depozitate mai sunt folosite în expoziții temporare, pe perioade mai mici, în holul de la intrare, atât pentru publicul larg, cât și în scop educativ în perioadele școlare. Funcționăm aici din 2016 cu tot colectivul, 12 persoane dintre care: 3 muzeografi, 1 conservator și supraveghetori. Ne-am organizat în așa fel încât să ne continuăm activitatea fără perturbări funcționale. Funcționăm la fel, doar spațiul de expunere este mai restâns.‟

Peste 50.000 de piese naturalizate

Din 1980, până în 2016, Muzeul de Științe ale Naturii a funcționat în Casa Tatovici, de pe strada Cuza Vodă, locație care urmează să fie reabilitată, astfel că: „În prezent avem aproximativ 50.000 de piese naturalizate. Piesele naturalizate sunt acelea care redau forma și ținuta animalului viu, ceea ce știm noi sub denumirea de împăiat. Se folosesc anumite tehnici și materiale de umplutură, astfel încât să se contureze, după anumite măsurători stabilite conform anatomiei fiecărei specii, forma corpului, a capului și a picioarelor. Se păstreză scheletul și se adugă materialele de umplutură începând de la membre, astfel rezultă forma corpului speciei dorite. Alte modalități de conservare sau de naturalizare sunt preparatele formolizate: animalul se introduce în soluția cu formol, se poate diseca pentru a vedea organele interne. Fluturii sunt conservați ca atare pe ace entomologice, fiind singura modalitate de naturalizare astfel încât insecta să nu sufere. După accea, flurii se pun pe un suport special pentru a etala piciorușele, antena, aripile pentru că au acei solzișori fini care nu trebuie deteriorați. Insectele se păstrează în cutii speciale de insectar pentru a nu lua contact foarte mult cu aerul și să nu riscăm să-i deteriorăm, a mai adăugat prof. Irina Boroșu.

Cele mai vechi piese ale Secției Științe ale Naturii datează din 1950, atunci când a fost înființat acest muzeu: „S-a pornit de la colecțiile particulare ale profesorului Bardan, cam de atunci avem piese, cele care reprezintă originea muzeului, punctul de plecare al muzeului. Între timp, au primit, prin donație, un ierbar care datează din 1900, este un ierbar de graminee cu peste 90 de planșe de graminee – sunt acele plante din categoria grâului, orzului, deci toate păioasele, tulpina lor este un pai, aceasta este caracteristica lor‟, a precizat șefa Secției de Științe ale Naturii.

dav

Șarpele Boa de 6 metri

Avem specii diferite, exemplare puține, și sunt spectaculoase și drăguțe toate. Poate șarpele Boa este spectaculos prin faptul că a crescut sub ochii noștrii, când l-am achiziționat avea 50 de centimetri, acum are peste 5 metri, și cântărește 25 de kilograme. Sunt peste 200 de exemplare împărțite în 25/30 de specii pe care le mai rotim. Colegii care se ocupă de îngrijirea lor, iubesc animalele și au asigurat tot ceea ce înseamnă hrană, condiții… astfel încât munca să le fie ușurată. Animalelor le-am respectat în parte condițiile de viață; pentru speciile acvatice avem acvarii pliate pe numărul de exemplare în raport cu spațiul pe care îl avem la dispoziție; pentru reptile, terariile sunt prevăzute cu becuri și încălzitoare ca să le asigurăm minimum de temperatură. Hrana preferată de majoritatea speciilor pe care le avem este salata verde pe care o dăm iguanelor, păsărilor, papagalilor și rozătoarelor. Morcovul ajută, de exemplu, la menținerea coloritului viu. Lipsa unui spațiu voluminos ne-a determinat să mai reducem procesul de înmulțire al anumitor specii, astfel că am încercat să separăm masculii de femele. În momentul în care vom reveni în Casa Tatovici ne vom ocupa mai intens de acest aspect‟, mi-a spus prof. Boroșu Irina.

Cultura nu mai atrage atenția‟

Eram în clasele primare atunci când am vizitat pentru prima dată Muzeul de Științe ale Naturii, în cadrul unei excursii organizate de școală. Alți copii plecau în excurii prin țară, atunci când noi am am decis să ne vizităm împrejurimile, așa că am ajuns la Muzeul care găzduia pe atunci, ca și acum, zeci de specii de animale. Recunosc, șerpii nu m-au atras pentru că îmi imaginam că mă vor mânca… așa mi-am imaginat și acum, când am revenit la Muzeu nu în calitate de elev, ci în calitate de reporter, semn că unele lucruri nu se schimbă. Țin minte că prețul unui bilet era 1 leu, adică o pâine… „Prețul unui bilet este 1 leu pentru copil… 1 leu era tot timpul, 1 leu este și acum, și 4 lei pentru adulți. Nu prețul este factorul decizional atunci când vrei să vizitezi un muzeu, ci interesul și modalitatea de atragere. Noi avem un public cât de cât stabil format prin publicul școlar care își desfășoară diverse activități pe perioada anului școlar organizate de diriginți sau de profesorii de biologie care au mai cerut să-și desfășoare orele în cadrul Muzeului. Mai multe solicitări am avut atunci când eram în fosta locație, dar sperăm să ne relocăm și să fie totul bine, precizează prof. Boroșu.

Holul principal al Muzeului Vrancei găzduiește, în prezent, o expoziție spectaculoasă cu fluturi de diferite specii și dimensiuni „păzită de un păun naturalizat.

Casa Tatovici

Casa Tatovici, situată pe str. Cuza-Vodă, nr.35, Focșani, a fost construită la finele veacului al XIX-lea de către magistratul focșănean Constantin Tatovici. Din punct de vedere arhitectural, fațadele și decorația interioară a locuinței sunt reprezentative stilului eclectic. Holul principal, în interior, este prevăzut cu o cupolă din sticlă și fier forjat care permite pătrunderea luminii naturale în locuință, restul tavanelor fiind decorate cu plafoniere care imită motive vegetale din stuc. Clădirea este construită pe subsol și partiu supraînălțat. În 1929, în urma falimentului financiar, imobilul a ajuns în posesia Statului, iar în 1950 a fost preluat de Direcția Sanitară a Județului Vrancea. Câțiva ani mai târziu, în 1984 propietarea a fost preluată de Muzeul Vrancei. La subsol, a fost amenajat un Acvariu, iar la parter au fost afișate expoziții precum: „Minunata lume a păsărilor‟ și „Vânat și trofee de vânătoare. În urma seisemelor, clădirea a avut de suferit, motiv pentru care au fost efectuate mai multe lucrări de reparații.

Toate informațiile cu privire la Casa Tatovici au fost preluate din cartea „Patrimoniul

Cultural Național Construit din Județul Vrancea‟ semantă de Lelia Pavel, Dumitru Huțanu, Aurora-Emilia Apostu și Horia Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?