Turcia se confruntă cu o criză fără precedent la capacele de borcan, care au devenit atât de greu de găsit încât oamenii au început să le fure, aceasta fiind o dovadă a percepţiei populaţiei faţă de direcţia în care se îndreaptă economia, transmite Bloomberg. Înainte de venirea iernii, o perioadă în care preţurile la alimente sunt mai mari, populaţia Turciei începe să se pregătească de iarnă cu conserve de legume şi fructe făcute în casă. Însă, criza capacelor de borcan este o dovadă a „sentimentului de urgenţă” pe care mulţi turci îl resimt când vine vorba despre pregătirile pentru iarnă din acest an. „Capacele de borcan au devenit obiecte pentru piaţa neagră. Probabil vindem aproximativ 5.000 de capace într-o zi. Oamenii pur şi simplu le smulg de pe rafturi”, spune Bilal Onar, un muncitor la un supermarket din Gungoren, un district din Istanbul populat în principal cu muncitori.
În condiţiile în care bugetele lor încă se resimt după prăbuşirea monedei în 2018, turcii au început să caute cu frenezie capace de borcan pentru a profita de calmarea inflaţiei şi a face conserve pentru iarnă. În urmă cu câteva luni, rata inflaţiei a atins cel mai ridicat nivel de la venirea la putere a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în urmă cu 16 ani. „Oamenii cred că preţurile vor creşte la iarnă, astfel că îşi iau măsuri de prevedere”, explică Ibrahim Bilici, proprietarul unui magazin care vinde articole ieftine. „Fac munca asta de aproape 30 de ani şi nu am văzut nimic asemănător”, a adăugat el.
În luna aprilie a acestui an, preţurile la fructe şi legume au înregistrat o creştere în ritm anual de aproape 73%. Autorităţile au încercat tot felul măsuri pentru a ţine sub control inflaţia, „hărţuindu-i” pe retaileri şi dând vina pe cei care fac stocuri pentru preţurile mari şi chiar au înfiinţat magazine de stat care să vândă fructe şi legume la preţuri subvenţionate. În condiţiile în care Banca Centrală a fost forţată să majoreze semnificativ dobânda de politică monetară în urmă cu un an, a urmat o scurtă recesiune care între timp s-a transformat într-o economie în stagnare. Dacă la aceasta se adaugă şi faptul că rata şomajului este aproape de maximul istoric, este explicabil faptul că oamenii au început să facă economii. Atunci când fac conserve de legume şi fructe oamenii de obicei refolosesc borcanele din anii trecuţi, dar înlocuiesc capacele de metal. De aici apare deficitul.
Metin Onbasili, care deţine un magazin în cartierul Besiktas, spune că în prezent capacele de borcan se vând cu 0,7 lire (12 cenţi) bucata, dublu faţă de preţul de anul trecut. „Cererea a explodat pentru că şi preţurile au explodat anul trecut”, a subliniat Metin Onbasili. Problema cu capacele de borcan se întinde dincolo de metropola Istanbul. Ziarele din provincia Kocaeli, amplasată la est de capitala comercială a Turciei, au raportate şi ele o criză a capacelor de borcan. Arzu Sen, un producător de paste de tomate din regiunea Canakkale, a constatat că se confruntă brusc cu o competiţie acerbă. „Este ca şi cum toată lumea a început să îşi producă propriile conserve”, a afirmat el.