Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

VIDEO și GALERIE FOTO: O vrânceancă, în finala Miss Grand International Italia

O tânără din comuna Valea Sării ne-a reprezentat țara la Miss Grand International Italy, un concurs de frumusețe care își propune să pună capăt războaielor și violențelor din lume. Gina Pintea, căci despre ea vorbesc, este „o fată de la țară cu ambiții mari‟, după cum spune chiar ea: „Am pornit de la 0, o fată de la țară cu ambiții mari. Am crescut în comuna Valea Sării, sat Poduri. Am urmat cursurile Colegului Tehnic «Edmond Nicolau» din Focșani. Am crescut sub ochii și cu ajutorul surorii mele Mihaela-Alina Nicolau. În Ialia am ajuns prin fratele meu, Ionuț, mi-a promis că, dacă o să iau permisul, o să-mi facă cadou o vacanță de trei luni în Italia, așa a și fost. Ușor, ușor am ajuns să colaborez cu câteva case de modă, având-o mereu pe cumnata mea lângă mine pentru că nu știam limba. Am început acum 10 ani, prima defilare a fost la Roma, au urmat apoi Bergamo, Milano și multe altele. Am defilat împreună cu multe persoane importante din lumea modelingului italian în costume de baie și rochii de la mărci renumite precum Sandro Feroni‟, spune românca de 26 de ani.

Miss Grand Italy nu este doar un concurs de frumusețe‟

Am reușit să o contactez pe Gina prin intermediul unei rețele de socializare deoarece întâlnirea față în față ar fi fost mai dificilă, ea aflându-se în prezent în Italia. Era într-o pauză de 30 de minute înaintea probelor și mi-a explicat ce înseamnă acest concurs: Miss Grand Italy este turneul italian al concursului internațional de frumusețe Miss Grand International. Evenimentul național are drept scop alegerea candidatului care va reprezenta Italia la Gala Grand International, care încununează visul de a deveni cea mai frumoasă fată din lume. Structurată pe întreg teritoriul național, datorită agențiilor regionale care selectează meticulos finalistele naționale, Miss Grand Italy nu este doar un concurs de frumusețe, ci își propune să descopere noi talente pentru lumea modei, cinematografiei și televiziunii. Miss Grand International, în ciuda faptului că este o competiție nouă, este foarte populară și urmărită în mai multe țări din Asia și Africa. Actualii proprietari ai competiției sunt canalul TV Thai 7 și omul de afaceri și prezentatorul thailandez Nawat Itsaragrisil. Împreună formează Miss Grand International Organization, al cărui președinte este fondatorul Nawat Itsaragrisil. Compania organizează această competiție și competiția sa geamănă, Miss Grand Thailand.

La preselecții au participat aproximativ 40 de fete din toată Italia, iar românca noastră, Gina Pintea, a obținut locul I pe regiunea Umbria, clasându-se în primele patru locuri ca număr de voturi. „Eu reprezint Italia (Europa), dar este acceptat și faptul că sunt din România și pot participa pentru orice țară din Europa ca și regulament. Sunt singura româncă care a ajuns în finală, iar pe numărul meu este scris România‟, spune cu mândrie târăra.

Locul I și nu se oprește aici

Gina a fost desemnată câștigătoarea din Perugia, regiunea Umbria, participând apoi la faza națională: „Am trecut prin toate cele 99 de probe: sport, dans, recitare, defilare. Probe foarte intense care implică multă muncă! Prima probă a început în primăvară, am fost printre primele la toate probele. În total sunt 100 de probe, iar marți seară a fost ultima probă. Am câștigat titlul de Miss Grand International Italy „Amore e Donare” (Iubire și Dăruire). Pe 27 septembrie avem la Roma o altă defilare. Cea care se ocupă de mine în această competiție este Yarelys Monoche, deține o agenție de modeling în Venezuela și are o experiență în acest domeniu de peste 25 de ani.‟

Viața de model e trecătoare!‟

Corp de zeiță, zâmbet impecabil, perfecțiune, călătorii și poze, foarte multe poze…, viața de model nu se rezumă doar la aceste lucruri: „Viața de model nu înseamnă doar selfie-uri, locații și restaurante de lux, viața de model înseamnă foarte mult efort, ore înșir de muncă, nopți nedormite, stres… dar, după toate acestea vine și distracția; cunoști multe persoane, ești mereu înconjurată de fotografi și persoane importante din lumea modelingului. Paralel cu modelingul, muncesc într-un parc (Barton Park). Mă ocup de tot ce are parcul: restaurat, birouri de comunicații, arena pentru concerte). Nu sunt doar model, muncesc din greu și pe partea aceasta, pentru că viața de model e trecătoare. În România aș vrea să mă întorc, doar că momentan, munca pe care o am, nu îmi permite.‟

Ce îi place să facă în timpul liber? „Călătoresc foarte mult, am fost în Caraibe, Miami, Dubai, Thailanda, Egipt, dar și în multe alte destinații. Îmi place voleiul și ador să gătesc!‟

Ce sfat le dă tinerelor care vor o carieră în modeling? „Primul sfat pe care îl dau fetelor care își doresc o carieră în modeling este să fie ele însele, să fie naturale, elegante și diplomate chiar și în situații dificile, să nu facă compromisuri pentru nimic în lume și, când merg pe stradă, să țină capul sus! Nu suntem toate predestinate să ajungem modele, dar avem o mie de resurse, și fiecare dintre noi avem un talent ascuns. În primul rând trebuie să-și aleagă scopul în viață, și apoi să meargă până la capăt pentru visul lor.‟

STOP WAR AND VIOLENCE!

Lumea nu mai este de mult un loc sigur, ceea ce vedem azi, mâine s-ar putea să se schimbe sau chiar să dispară. Copii care aproape au ajuns un schelet umblător, vegetație și faună în flăcări, războaie în care pier suflete nevinovate… aceasta este fața ascunsă a planetei noastre. Un ochi plânge pentru toate atrocitățile, în timp ce altul sclipește de mulțumire pentru că mai avem o șansă. Organizatorul concursului Miss Grand International Italy își propune să tragă un semnal de alarmă asupra tuturor actelor de violență din lume, iar ideea a apărut în urma protestelor din Venezuela.

În Venezuela, protestele violente ale străzii împotriva guvernului președintelui Nicolás Maduro au loc de câteva săptămâni. Acestea se datorează mai multor factori care au început să apară în urmă cu câțiva ani și, mai ales, crizei sociale, economice și politice foarte grave din țară. Numai în primul trimestru al acestui an, în Venezuela, 96% din companii au trebuit să reducă drastic personalul și activitatea comercială; 14% au fost închise, iar salariul mediu al unui lucrător este de aproximativ 4 euro pe lună. Acest concurs este organizat pentru a opri războaiele și violența din toată lumea: STOP WAR AND VIOLENCE! Am o prietenă din Venezuela care mi-a explicat că statul i-a luat casa… este disperată și nu știe ce să facă. Organizatorul concursului l-a făcut pentru a sprijini această cauză. În intervalul 5-25 octombrie, forțele de ordine din Venezuela trebuie să se oprească‟, afirmă Gina Pintea.

La această competiție participă reprezentante din peste 30 de țări: Albania, Argentina, Africa de Sud, Australia, Anglia, Birmania, Bolivia, Brazilia, China, Chile, Columbia, Coreea de Sud, Costa Rica, Cuba, Ecuador, El Salvador, Filipine, Franța, Wales, Guatemala, India, Italia, Kosovo, Liban, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Paraguay, Panama, Peru, Polonia, Republica Cehă, Scoția, Ucraina și Venezuela.

În finala care va avea loc pe 25 octombrie în orașul Caracas din Venezuela, concurentele vor trece prin mai multe probe, precum: prezentare costum de baie, rochie elegantă, ținută casual și o probă artistică – dans.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?