Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Primari ai orașelor vrâncene, la ședința AOR


Primarii orașelor vrâncene participă, până pe 4 aprilie, la cea de a XXV-a ediție a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România (AOR). Evenimentul are loc în București, la Phoenicia Grand Hotel. Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș,  care deține și funcția de vicepreședinte al AOR, a declarat vor fi abordate teme importante pentru primarii din mediul mic-urban. „(…) în cadrul întâlnirii va fi prezentat și susținut conceptul Orașul centru de dezvoltare zonală prin realizarea unui Program Național pentru realizarea unor Centre de Dezvoltare Zonală, care să asigure resurse suficiente,financiare, materiale, umane, legislative și instituționale, pentru exercitarea atribuțiilor autorităților administrației publice locale în corespondență cu competențele prevăzute de constituție și de celelalte legi în vigoare”, a precizat Daniel Nicolaș.

Edilul a adăugat că un alt subiect important este cel privind salarizarea primarilor, viceprimarilor și a persoanelor din aparatul de specialitate al primarului, precum și al celui din celelalte servicii și instituții publice de interes local. De asemenea, vor fi purtate discuții privind reevaluarea și simplificarea programelor cu finanțare din fondurilor europene pentru a le putea face accesibile și să corespundă nevoilor reale ale orașelor, dar va fi abordată și tema privind asigurarea resurselor financiare pentru finanțarea proiectelor care intră sub incidența programelor cu finanțare guvernamentală: PNDL, CNI, ANL și alte programe ale MDRAPFE, precum și cele care țin de celelalte ministere: MMJS, MEN, MS, MADR ș.a. „O Altă temă abordată este cea privind clarificarea și simplificarea privind legislația din domeniul achizițiilor publice pentru evitarea corecțiilor financiare și a interpretărilor ambigui. În acest moment există mai multe situații la care apar neclarități privind achizițiile publice”, a mai spus primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș. Tot în cadrul întâlnirii, astăzi va fi semnat și un acord de parteneriat între Asociația Orașelor din România și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru perioada 2017-2020.
Printre cei invitați să participe la cea de a XXV-a ediție a AOR România se află Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, Sorin-Mihai Grindeanu, Prim-Ministrul României, Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?