Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : Gimnastică – Echipa de aur a Focșaniului, la al treilea titlu național consecutiv!


Campionatul Național al Cluburilor Sportive de Gimnastică, ale cărui întreceri au avut loc la Buzău, în perioada 1-4 aprilie, au adus CSȘ Gimnastică Focșani un succes cu totul remarcabil! Ana-Maria Bărbosu, Iulia Trestianu, Rut Naomi Damian, echipa care câștigase aurul la precedentele două ediții, la categorii de vârstă mai mici, și-au reconfirmat valoare și statutul de campioane, câștigând titlul și în acest an, acum la junioare 2, nivel 3! Este o performanță care este reușită foarte rar la nivel de echipă. „O echipă de aur” cum numit-o profesoara Daniela Trandafir, directoarea clubului. O echipă alcătuită din trei fete de aur, ce pot continua pe aceeași linie de performanță și în anii ce vin! Valorile se cern de la un an la altul, dificultatea exercițiilor, cerințele de calitate au devenit tot mai mari, dar cele trei campione au reușit să se mențină sus, acolo unde ajung doar campioanele care cred în ele, în talentul și în munca lor. Și care asimilează valoare și încredere de la profesorii antrenori sub ai căror ochi și îndrumare de înalt nivel profesional cresc și se dezvoltă ca sportivi! „Ne bucurăm că au reușit să-și apere titlul. Este  rezultatul unui mare volum de muncă, și al sportivelor și al antrenorilor,care sunt o echipă!” mi-a spus profesoara Daniel Trandafir.   
Echipa de junioare 2, nivel 4 a câștigat titlul de vicecampioană a României, în formula Alina Crăciun, Loredana Constantin, Gabriela Galoiu, iar echipa de junioare 3 nivel 1, în alcătuirea Raisa Chivu, Cătălina Munteanu, Ana-Maria Munteanu și Simona Pavel, s-a clasat pe locul IV.
Rezultate:
Ana-Maria Bărbosu, junioară 2, nivel 3 – de cinci ori campioană: cu echipa de junioare 2, nivel 3, la individual compus, la sol, la sărituri și paralele; odată, medaliată cu bornz, la paralele. Ana-Maria este pregătită de profesorii antrenori Cezar Stoica și Daniela Trandafir.
Iulia Trestianu, junioară 2, nivel 3: locul I cu echipa, locul II la individual compus, sol, sărituri și paralele. Iulia este pregătită de profesorii antrenori, Daniela Trandafir și Cezar Stoica.
Rut Naomi Damian, junioară 2, nivel – locul I cu echipa, locul III la sol, locul III la sărituri. Rut este pregătită de profesorii antrenori Florin Roșioru, Carmen Smeu și Nicoleta Parîng.       
Alina Crăciun, junioară 2, nivel 4 – locul II cu echipa, locul III la individual, locul II la sol, locul III la paralele, locul II la bârnă. Este pregătită de profesorii antrenori Carmen Smeu, Florin Roșioru și Nicoleta Parîng.
Loredana Constantin, componentă a Lotului Național de Junioare al României, aflată în pregătire la Centrul Național de la Deva, junioară 2 nivel 4 – locul II cu echipa, locul II la sol. La Focșani este pregătită de profesorii antrenori Danuț Vulcan și Doinița Vulcan.
Raisa Chivu,  junioară 3nivel 1 – locul III la sol, locul II la sărituri. Este pregătită de profesorii antrenori Dănuț Vulcan și Doinița Vulcan.
Cătălina Munteanu, junioară 3 nivel 1 – locul III la sărituri. Este pregătită de profesorii antrenori Dănuț Vulcan și Doinița Vulcan. 
La junioare 1, CSS Gimnastică Focșani a fost reprezentată de Teodora Pătrașcu, pregătită de profesorii antrenori Florin Roșioru, Carmen Smeu și Nicoleta Parîng. Teodora a concurat la toate aparatele.
La junioare 3, nivel 2, a mai fost în concurs și echipa alcătuită din Larisa Munteanu și Denisa Munteanu, pregătite de profesorii antrenori Cezar Stoica și Daniela Trandafir și Aida Gavriliță și Octavia Condre, pregătite de profesorii antrenori Doinița Vulcan și Dănuț Vulcan.
Au mai concurat pentru clubul focșănean, la individual compus, Elena Pătrașcu, Alexandra Prună, antrenate de profesorii Florin Roșioru, Carmen Smeu și Nicoleta Parîng și Maria Mălureanu, pregătită de profesorii Cezar Stoica și Daniela Trandafir.
    La Campionatul Național al Cluburilor Sportive Școlare a oficiat ca arbitră din partea CSS Gimnastică Focșani Doinița Vulcan.
Aprecierea generală a profesoarei Daniel Trandafir, directoarea clubului: „Avem sportive foarte bune, de viitor, cu potențial, în care noi credem și avem mare încredere că ne vor face mândri de ele. Suntem o echipă care face performanță!” 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?