Cristina Costin, șefa Serviciului de Investiții din Primăria Focșani, a fost suspendată din funcție, după ce a fost trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție. Conform procurorilor, Cristina Costin este acuzată de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu. Acuzațiile sunt în legătură cu atribuirea unui contract pentru iluminatul ornamental de sărbătorile de iarnă, în urmă cu câţiva ani. Serviciul de Investiții va fi condus în această perioadă de Bogdan Bratu.