Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

A început culesul strugurilor pentru vinurile spumante

Viticultorii vrânceni au început recoltatul strugurilor din această toamnă în podgoriile din județ. Primii struguri culeși sunt destinați vinurilor spumante pentru care este nevoie de o aciditate foarte bună și mai puțină tărie alcoolică. La Crama Gîrboiu se lucrează deja de o săptămână. Culesul se face mecanic iar mașina de recoltat struguri intră în vie și începe să lucreze de la trei dimineața, cu program fix până la ora nouă. Proprietarul Cramei, Constantin Gîrboiu, spune că strugurii întrunesc toate condițiile pentru vinuri spumante de calitate, cu o aciditate de 7-9 și tărie alcoolică de 10-10,5 grade. Cât despre vinurile liniștite, culesul strugurilor va începe săptămâna viitoare, zahărul acumulat până acum fiind suficient pentru vinurile superioare. În plus, din cauza lipsei de apă din sol, există riscul stafidirii boabelor de strugure. „De luni vom începe culesul strugurilor pentru vinuri. Deja avem 205- 210 grame zahăr, adică peste 12 grade tărie alcoolică”, a spune Constantin Gîrboiu.

Viile producătorului vrâncean nu au fost afectate de mană sau făinarea din această primăvară. Tratamentele au fost aplicate la timp, cu substanțe de cea mai bună calitate iar acest lucru se vede în vie, unde nu se vede un strugure stricat. Culesul strugurilor pentru vinuri se face atât mecanic dar și manual, în cazul vinurilor de calitate superioară. Pentru acestea sunt luați la mână fiecare strugure, fiecare bobiță fiind atent verificată. „Am făcut o normare în vie pentru a obține vinuri foarte bune. De exemplu, la Șarbă am lăsat trei struguri la un butuc iar la Fetească Neagră am lăsat cinci struguri la butuc”, a spus Constantin Gîrboiu. Acesta a precizat că, dacă anul trecut a fost unul cu producție mare de struguri, 2019 va fi un an în care se vor obține vinuri de calitate foarte bună. „Va fi un an bun pentru vinuri. Am avut ani buni în 2013, în 2015, anul trecut a fost unul cu cantitate mare de struguri iar anul acesta va fi o calitate foarte bună a vinurilor”, a precizat Gîrboiu.

Crama Gîrboiu este o afacere de familie înființată în anul 2005 și deține o suprafață de aproximativ 250 de hectare în zona viticolă Cotești din județul Vrancea. În ultimii ani, compania a primit numeroase premii internaționale pentru vinurile produse, printre care Bacanta Chardonnay, care a fost cel mai premiat vin alb din România în 2018. Anul acesta, trei vinuri produse de Crama Gîrboiu au obținut medalia de aur în cadrul concursului Berliner Wein Trophy 2019, cea mai mare competiție mondială de vinuri patronată de Organizația Internațională a Vinului. Conform anunțului oficial făcut de organizatori, cele trei vinuri produse în Vrancea sunt Livia Șarbă sec 2018 DOC Cotești, Tectonic Șarbă sec 2018 DOC Cotești și Bacanta Sauvignon Blanc Fume sec 2018 DOC Cotești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?