Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Peste 2,2 milioane euro pentru transformarea fostului complex Căprioara în centru al DGASPC

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea a anunțat că președintele Marian Oprișan a semnat ieri contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare energetică și lucrări conexe centru DGASPC-VN-sat Petrești, com. Vînători”. Astfel, Consiliul Județean Vrancea va reabilita încă o clădire din județul Vrancea în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

Conform unui comunicat de presă, „valoarea totală a contractului este de 10.583.393,68 lei (2.228.082 euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene este de 7.446.337,58 lei (1.567.650 euro), ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată, acesta fiind finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice în clădirea publică Centru DGASPC prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii și modernizării instalației de preparare și distribuție a agentului termic și a apei calde menajere, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie. Perioada de implementare a proiectului este de 59 de luni, 14.06.2017-30.04.2022”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?