Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bărbat arestat pentru că şi-a VIOLAT FIICA de cel puţin patru ori

Un bărbat de 44 de ani a fost arestat preventiv, zilele trecute, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Victimă ar fi chiar fiica sa, pe care ar fi constrâns-o să întreţină raporturi sexuale cu el de cel puţin patru ori, faptele fiind comise pe parcursul a aproximativ trei ani. Dosarul a fost instrumentat de politiştii Secţiei Gugeşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care a şi cerut arestarea sa în cursul zilei de marţi. Propunerea a fost admisă de magistraţii de la Judecătoria Focşani.

Într-un comunicat postat pe site-ul Parchetului Curţii de Apel Galaţi se arată că “la data de 20.08.2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au solicitat Judecătoriei Focşani luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C.V. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin.(1), alin.(3) lit. a, b, c din Codul penal (4 acte materiale), cu aplicarea art.35 alin.(1) din Codul penal. Cererea a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Focşani dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru 30 de zile.

Din materialul probator administrat până în acest moment în cauză, s-a reţinut că, în perioada 2016-2018, la diferite intervale de timp, profitând de autoritatea părintească exercitată asupra unui membru de familie, în ocrotirea căruia de afla, dar şi prin imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa de a se apăra, a întreţinut prin constrângere un număr de patru raporturi sexuale. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?