Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Arafat: Neidentificarea proprietarilor de cartele prepay care apelează 112 pune în pericol persoanele care chiar au o urgenţă

Lipsa de identificare a proprietarilor de cartele prepay atunci când sună la 112 pune în pericol alte persoane care au cu adevărat o urgenţă, a declarat, joi, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „A fost nominalizată o comisie de către doamna prim-ministru pentru a ne ocupa de serviciul 112. În raport nu se poate evita niciun aspect care înseamnă vulnerabilitate pentru a evita astfel repetarea unor situaţii neplăcute în viitor. S-a făcut o analiză a activităţii 112, inclusiv partea de dispecerizare a serviciului şi au fost propuse mai multe măsuri. Una dintre acestea este corelată cu lipsa de identificare a proprietarilor de cartele prepay care apelează 112. Această lipsă de identificare le permite acestora să se joace la 112, cu apeluri false, repetate. Am avut un caz în care o persoană a apelat de 21.000 de ori numărul 112 pe parcursul unui an, fără să ştim cine este”, a spus Arafat în cadrul unei dezbateri pe tema modificărilor propuse pentru funcţionarea numărului de urgenţă 112.

Potrivit oficialului MAI, care este şi preşedintele Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112, adoptarea unei legislaţii în care sunt prevăzute modalităţi de identificare a persoanelor care sună la 112 inclusiv de pe cartele preplătite va conduce la reducerea numărului de apeluri false. (…)Arafat a adăugat că nu este obligatoriu ca propunerile incluse în proiectul de Ordonanţă care îmbunătăţeşte organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) să fie adoptate în forma propusă de către comisia de specialitate, dar şi că se pot găsi soluţii, aşa cum s-a întâmplat şi în alte 22 de ţări din Europa.

Întregul articol pe https://bit.ly/2KMJAtr

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?