În zilele noastre, dacă ai „pile“ la o spălătorie de covoare ești un om foarte norocos. Firmele specializate nu mai fac față solicitărilor, așadar trebuie să faci programare la spălatul covoarelor, mai ceva ca la un cabinet medical. Fiecare covor își așteaptă rândul, așadar dacă nu ai „pile“ poți aștepta chiar și două săptămâni până ce îl vei vedea din nou acasă, întins pe parchetul din sufragerie sau din dormitor. În Focșani, prețurile variază între 10 lei metrul pătrat și 70 de lei când vine vorba de un covor de iută. Sunt anumite firme care pot prelua covoarele direct de la domiciliul clientului și le înapoiază curate, însă comanda minimă pentru colectare și livrare este de 10 metri pătrați. „Executăm tratamente speciale asupra produselor ridicate de la clienții noștri. Tratamentele asupra produselor sunt: aspirare cu un aspirator umed-uscat, spălare cu perie electrică specială, storcător profesional cu limpezire automată, uscător de covoare cu temperatură și umiditate controlate electronic, detergenți speciali, finisare și parfumare“, se arată în descrierea unei firme profesionale de spălat covoare din județ.
Au trecut de mult vremurile când pentru spălatul covoarelor te pregăteai personal cu două zile înainte. Urmăreai buletinul meteo pentru a afla cum va fi vremea mâine și poimâine. Cumpărai un celofan mare, pe care să pui covorul (neapărat pe stradă, pe un loc fără denivelări și în pantă, sau pe podețul din fața casei). Cumpărai produse de îngrijire și două perii bune. Întotdeauna se lucra în echipă de două: mamă-fiică, noră-soacră sau vecine.
Mai întâi pregăteai terenul. Măturai pietricelele, întindeai celofanul, aduceai covorul, măturai covorul și apoi îl înmuiai. Înmuiatul consta în turnatul câtorva găleți cu apă, musai de la deal către vale. Apoi începeai „patinajul“ cu tălpile goale pe covor. După această etapă, urma cea de săpunire sau șamponare. Dacă în urmă cu 20-30 de ani lumea folosea săpunul făcut în casă, în ultimul timp se foloseau șampoane speciale pentru covor. După ce se turna șamponul pe tot covorul sau se dădea cu săpun, începea adevărata muncă, ce era mai solicitantă decât o oră la sala de fitness. Mișcările erau circulare și norocoasă era cea a cărei perie avea mâner.
După ce covorul era alb de spumă, se relua patinajul cu tălpile goale pe covorul alunecos. În cazul în care cei mici erau prin zonă, covorul se transforma într-un loc perfect pentru rememorarea zilelor de iarnă, când se dădeau pe gheață și făceau întreceri care alunecă cel mai mult. După această joacă a copiilor sau după „patinajul“ adulților, se aruncau iar câteva găleți cu apă pentru a îndepărta spuma murdară și se pregăteau pentru cea de-a doua șamponare. După ce covorul era spălat bine, venea vremea franjurilor. Acolo deja era o treabă mai serioasă și mereu se încumeta cea mai harnică și răbdătoare dintre cele două femei. Franjurii se spălau cu altă soluție, cu ceva mai special în ea și se lăsau la sfârșit pentru că necesitau o atenție mai mare. Când covorul era curat și limpezit, cele două femei rulau covorul de la deal la vale și apoi îl presau cu tălpile, încât să se mai scurgă apa din el. Abia apoi plecau după ajutoare (care de obicei erau bărbați), pentru a putea urca covorul ud și greu pe gard. Și când se spunea „1,2,3 și HOP“ covorul ajungea pe gard, în văzul tuturor vecinilor.
În cazul în care covorul avea vreo pată care nu ieșea la spălat, trebuia pus cu acea parte în curte, nu care cumva să vadă vecinii că e pătat covorul. În final, se mai turnau iar câteva găleți cu apă pe el și gata! Dar se rugau să nu plouă până se usucă. Acum totul e mai simplu, doar că este mai costisitor. Însă, firmele profesionale de spălat covoare spun că „o spălătorie specializată de covoare are utilaje speciale care permit curățarea în profunzime a covorului, eliminând astfel alergenii, praful și murdăria la nivelul fibrei acestuia – lucru care nu poate fi făcut de către dumneavoastră acasă sub nicio formă“.
Voi ce variantă alegeți? Spălați covoarele acasă sau le duceți la spălătorie?
