Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Reabilitare energetică și lucrări conexe la secția de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean

Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație proiectul de investiții „Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, secția Pneumoftiziologie”. Obiectul procedurii este unul mixt, conținând atât prestarea de servicii cât și execuția de lucrări. Astfel, procedura vizează contractarea următoarelor categorii de activități: servicii de proiectare; servicii de asistență tehnică din partea proiectantului; execuția de lucrări.

Contractul de finanțare pentru proiect a fost semnat de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, în luna decembrie 2018. Valoarea totală a contractului este de 5.787.743 lei (1 milion două sute patruzeci și patru de euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene și din bugetul național, este de 4.081.010 lei (877.636 euro), ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată. Valoarea eligibilă suportată de beneficiar (Consiliul Județean Vrancea) este de 83.285 lei (17.910 euro), echivalentul a 2% din valoarea totală a proiectului. Valoarea cheltuielilor neeligibile este de 1,6 milioane lei.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor. Proiectul prevede lucrări complexe la această secție a Spitalului Județean, nu doar o anvelopare. Vor fi realizate lucrări la instalațiile electrice, sanitare, tâmplărie, la acoperiș, va fi izolată fundația astfel încât clădirea să asigure toate condițiile de funcționare.

 

Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan”

Directorul general al Spitalului Județean, Costantin Mîndrilă, a declarat că prin acest proiect va fi reabilitată cea mai mare secție din cadrul spitalului. Acesta a ținut să mulțumească președintelui Marian Oprișan pentru sprijinul acordat, șeful administrației județene fiind artizanul programului de modernizare și, mai ales, de dotare cu aparatură medicală a Spitalului Județean. „Iată că trăim și ziua în care aflăm vești foarte bune despre această clădire. Este o clădire dată în funcțiune în anul 1986. Este o secție mare, cea mai mare secție a spitalului județean, care are 90 de paturi. Este singura secție de profil din județul Vrancea, iar în această secție nu s-a intervenit substanțial cu nimic. Dacă anul trecut am avut control și s-au constatat anumite deficiențe, am intervenit minim dar nu am reușit să schimbăm în această secție aproape nimic deoarece așteptăm acest proiect cu fonduri europene pentru a putea să intervenim major. Fondurile europene intervin pe o parte, iar ceea ce nu va fi realizat cu fonduri europene va fi realizat de către spital. Mai exact vom aduce spațiile de cazare la standarde europene. Cele 26 de saloane vor fi aduse la standarde europene, cu paturi și mobilier nou. Nu pot decât să mă bucur pentru realizarea acestui proiect și vreau să mulțumesc echipei de implementare a proiectului și președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care s-a implicat de mai mulți ani în reabilitarea, modernizarea și dotarea spitalului județean“, a afirmat directorul general al Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă, la lansarea proiectului.

Prin proiectul „Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, sectia Pneumoftiziologie” se urmărește reabilitarea termică a clădirii, în scopul creșterii eficienței energetice a acesteia, precum și a reducerii costurilor de întreținere, creând în același timp condiții de sănătate specifice nivelului Uniunii Europene. Realizarea lucrărilor de intervenție are ca scop creșterea performanței energetice, analizarea construcției și a instalațiilor aferente din punct de vedere tehnic și economic. De asemenea, se propun soluții tehnico-financiare în vederea îmbunătățirii performanței energetice a clădirii.

În cadrul proiectului vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât și în exterior. Se va instala o pompă de căldură aer-apă, care contribuie la necesarul total de energie termică utilizată la funcționarea instituției. Totodată, se vor utiliza echipamente tehnologice, eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde consum și a lucrărilor de instalare a sistemului de ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior.

Secția de Pneumoftiziologie este o clădire cu subsol tehnic, parter plus 4 etaje cu 90 de paturi cu suprafața utilă de 1371,33 mp. Reabilitarea clădirii este necesară pentru a crea celor aproape 1500 de persoane (pacienți și personal) un mediu care să le ofere confortul minim, siguranță și să le permită desfășurarea unui proces eficient. Perioada de implementare a proiectului este de 43 de luni, în perioada 1 august 2017 – 28 februarie 2021.

 

Investiții de 50 de milioane de lei în aparatură medicală la Spitalul Județean

Vă reamintim că președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a anunțat că actualul spital județean va fi complet igienizat pentru a putea funcționa în condiții bune până la finalizarea lucrărilor la noul spital, moment în care actualul spital va fi închis. „Am avut o discuție cu ministrul Sănătății și conducerea Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon din Focșani, pentru că odată finalizat noul spital, actualul spital județean va fi închis. Însă, până atunci, cât va mai funcționa, trei ani, trei ani și jumătate, am luat decizia să igienizăm într-o manieră modernă spitalul județean Vrancea“, a susținut Marian Oprișan. Acesta a reamintit că în ultimii trei ani, spitalul județean a primit aparatură cum nu a mai primit niciun spital județean din România, culminând cu computerul tomograf și RMN-ul. Marian Oprișan a precizat că programul de dotare cu aparatură modernă și mobilier a spitalului județean va continua. Este vorba de un proiect investițional cu aparatură medicală în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei la Spitalul Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?