Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Romsilva recomandă populației să se aprovizioneze din timp cu lemne de foc; la cerere, poate oferi servicii de transport

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva recomandă populației să se aprovizioneze din timp cu lemne pentru foc, la nivelul tuturor ocoalelor silvice de stat din cadrul Romsilva existând în acest moment un volum disponibil de lemn pentru foc de 272.961,98 metri cubi. În primele șase luni ale anului, Romsilva a livrat direct populației un volum de 608.926,35 metri cubi lemn pentru încălzirea locuinței, la un preț mediu de 178,6 lei pe metru cub, fără taxa pe valoarea adăugată. Prețul lemnului pentru încălzirea locuinței, livrat direct populației, variază în funcție de specie, sortiment și condițiile de livrare, costurile de transport nefiind incluse în preț.

Direcțiile silvice din subordinea Romsilva au întreprins demersuri pentru a oferi și serviciile de transport la costuri corecte, prin mijloace auto proprii sau prin contracte de prestări servicii obținute transparent prin sistemul electronic de achiziții publice, pentru a aduce lemnele pentru foc la domiciliul solicitantului sau cât mai aproape de comunitățile locale, astfel încât populația să nu mai fie nevoită să apeleze la intermediari.

Romsilva a înregistrat în ultimii trei ani o evoluție pozitivă a volumului de lemn pentru încălzirea locuințelor livrat populației, de la circa 840 de mii de metri cubi în anul 2016, la peste 1,7 milioane de metri cubi la finalul anului trecut. ”Se spune în popor că omul gospodar își face vara sanie și iarna car, și la fel putem spune și despre lemnele pentru încălzirea locuințelor. Recomand populației să înceapă, de pe acum, achiziția lemnelor necesare încălzirii locuințelor în sezonul rece și să contacteze ocoalele silvice din cadrul Romsilva, pentru ca fiecare om gospodar să-și facă stocurile necesare din timp. Toate volumele și prețurile sunt transparente, noi informăm permanent populația cu ajutorul autorităților locale, cărora le mulțumesc pentru colaborare”, suține directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.

Toate volumele și prețurile de vânzare a lemnului destinat încălzirii locuințelor sunt disponibile la sediile celor 313 ocoale silvice din cadrul Romsilva, dar și centralizat pe pagina de internet a Romsilva, www.rosilva.ro, la secțiunea ”Lemn pentru foc – de vânzare”, datele la nivelul direcțiilor silvice fiind permanent actualizate. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pentru mai mult de 1 milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate.

BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?