Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

O învățătoare de la Păunești s-a titularizat în Focșani

În cadrul celei de-a doua ședințe publice din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, privind repartizarea pe posturile titularizabile, învățătoarea Marinela Buculei, de la Școala Gimnazială Păunești, a luat post la Școala „Alexandru Vlahuță“ din Focșani. Aceasta, deși era titular de drept la Păunești, a participat la examenul de Titularizare de anul acesta, unde a obținut la proba scrisă nota 9,40, respectiv 9,55 medie de repartizare pe post. Astfel, învățătoarea lasă un post liber în mediul rural la Păunești și va preda, începând cu data de 1 septembrie, la școala din municipiul Focșani.

La ședința de repartizare de ieri a fost așteptată și profesoara de limba română Adriana Găină de la Școala Nistorești, care se află în restrângere de activitate nesoluționată și putea opta pentru ocuparea unei catedre de limba română. Aceasta nu a fost prezentă, prin urmare, se poate prezenta la următoarele etape de mobilitate. De asemenea, profesorul de religie Ovidiu Bordea, titular la Bordeasca Veche, care în ședința de completare de normă a luat 6 ore de religie la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“ Focșani, datorită nerealizării numărului de clase la această unitate, a trebuit să-și caute ore în altă parte. Acesta nu a optat pentru alte ore, rămânând să-și completeze catedra în următoarele ședințe publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?