Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Generația 2009, revedere după 10 ani la Centrul „Elena Doamna“

La finele săptămânii trecute, după un deceniu, s-a strigat din nou catalogul pentru absolvenţii de liceu, profil ştiinţe ale naturii, promoţia 2009 de la CSEI „Elena Doamna” Focşani. După atâţia ani de la terminarea liceului, absolvenţii au fost liceeni pentru încă o zi şi au avut ocazia să-şi reîntâlnească foştii colegi, dirigintele şi profesorii care i-au format şi le-au insuflat tainele învăţăturii, valorile şi reperele pentru viitor. Iar revederea, tăcută, a fost plină de emoţie.

Dacă în urmă cu zece ani au trecut împreună prin emoţiile bacalaureatului, pe care toţi l-au promovat cu succes, acum s-au revăzut oameni maturi, cu serviciu şi responsabilităţi, unii dintre ei părinţi, iar alţii încă în căutarea fericirii. Clopoţelul a sunat nostalgic la ora 10.00, iar elevii de atunci s-au aşezat din nou în bănci, cu emoţie şi amintiri, pentru o nouă oră de dirigenţie. În acordurile imnului Gaudeamus şi în aplauzele elevilor şi părinţilor, şi-a făcut apariţia, cu catalogul în mână, dirigintele clasei, profesorul George Lefter, urmat de directoarea şcolii, profesoara Ioana Cherciu, directoarea adjunctă, profesoara Petronela Bernovici, inspectorul şcolar pentru învăţământul special, profesoara Aurora Lefter, şi profesorii care au predat la clasă.

După ce s-a strigat catalogul, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria profesorilor care au trecut în nefiinţă. Fiecare elev şi-a povestit trăirile şi realizările din anii în care nu s-au mai văzut. Unii au vorbit despre carieră, alţii s-au mândrit cu o familie frumoasă, și-au adus aminte de întâmplări hazlii petrecute la şcoală. Directorul şcolii, Ioana Cherciu, i-a felicitat pe elevi pentru seriozitatea de care au dat dovadă pe parcursul anilor de şcoală, pentru rezultatele obţinute la învăţătură, dar mai ales pentru faptul că au promovat cu succes examenul de bacalaureat, ducând mai departe numele şcolii.

Nu au lipsit de la întâlnirea cu foştii colegi şi dascăli nici florile, tortul şi îmbrăţişările. Pentru dăruirea cu care au contribuit la formarea lor profesională şi umană, în semn de recunoştinţă, foştii elevi le-au dăruit celor care le-au îndrumat paşii în urmă cu 10 ani, alături de o îmbrăţişare, și câte un buchet de flori. Profesorul George Lefter i-a felicitat pentru rezultatele obţinute la şcoală, dar mai ales pentru ceea ce au făcut în viaţă, pentru că au devenit oameni pe care te poţi baza, pentru că au un loc de muncă şi sunt apreciaţi de cei din jur. „Cu siguranţă că drumul nu a fost uşor, că viaţa nu este o joacă, dar cu ambiţie şi dorinţă de a fi cineva, totul este posibil. Vor găsi sprijin în foştii profesori, dar şi în Asociaţia Naţională a Surzilor din România. Le-am urat multă sănătate, să continue pe drumul pe care au pornit şi să ne revedem peste încă 10 ani!”, a spus profesorul Lefter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?