Mausoleul lui Vladimir Lenin, care a fost închis timp de două luni pentru realizarea unor lucrări de rutină necesare conservării trupului îmbălsămat al fondatorului statului sovietic, se redeschide marți publicului, relatează EFE. Anunțul a fost făcut de Serviciul Federal de Protecție (FSP), organism responsabil cu securitatea funcționarilor de rang înalt și sub a cărui jurisdicție se află mausoleul situat în Piața Roșie, unde din 1924 este expus corpul îmbălsămat al fostului lider bolșevic.
FSP nu a precizat caracterul „lucrărilor profilactice de rutină” realizate la mausoleu care în mod obișnuit poate fi vizitat în zilele de marți, miercuri, joi și sâmbătă între orele locale 10:00 â 13:00. În fiecare an, specialiști de la Centrul de Biotehnologie din cadrul Institutului de Plante Aromatice și Medicinale al Academiei de Științe din Rusia realizează o serie de proceduri biochimice pentru a conserva mumia lui Lenin. Corpul lui Lenin este reîmbălsămat anual, proces ce presupune scufundarea acestuia în soluții de glicerină, formaldehidă, acetat de potasiu, alcool, peroxid de hidrogen, acid acetic și acetat de sodiu. Fiecare sesiune durează circa o lună și jumătate.
Potrivit cercetătorilor ruși, grație noilor tehnologii trupul îmbălsămat al lui Lenin poate fi conservat practic pe perioadă nedeterminată. În 2013, mausoleul a fost supus unei restaurări complete pentru a corecta o înclinație apărută în construcția de de ciment și aplicarea unui înveliș pentru a-l proteja de umiditate. Lenin nu a lăsat testament, iar văduva sa Nadejda Krupskaia s-a opus expunerii corpului mumificat al soțului său, subliniind că el a cerut să fie înmormântat alături de mama și de fratele său în cimitirul Volkovskoie din Sankt Petersburg.
Numeroase sondaje arată că aproximativ 60 % din ruși sunt de acord cu îngroparea corpului fondatorului Uniunii Sovietice, însă aproape jumătate dintre ei susțin că trebuie să se aștepte să treacă o generație, pentru a evita o confruntare socială.