Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Galați: Anchetă la Spitalul Județean după ce o bătrână a fost legată cu pijamale de pat


Conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați a declanșat o anchetă internă după ce rudele unei femei de 78 ani internată pe secția Medicală 2 au reclamat faptul că bătrâna a fost legată cu pijamalele de pat ca să nu deranjeze cadrele medicale.
Bătrâna era internată după un accident cerebral, iar rudele acesteia au spus că într-o noapte a suferit o criză și a fost legată de pat de către cadrele medicale, pe motiv că femeia ar fi devenit agresivă și nu au mai putut să o liniștească. „Joi a fost internată în spital în urma unui accident vascular, apoi sâmbătă noaptea a avut un episod de tulburare, agitație, doamnele asistente nu au luat nicio măsură, nu au anunțat familia. Nu ne-au spus nimic. Duminică, când am venit la vizită, de Paște, am găsit-o foarte agitată, delira. Ne-au spus că nu există medic de gardă ca să vină să îi administreze un calmant, un sedativ. Duminică seara, după ora 5, când am plecat noi, ea nu a mai răspuns la telefon. Am intrat în panică și ne-am întors la spital. Acolo am găsit-o într-o stare jalnică. Era legată de pat, răstignită, parcă era pe cruce. Era legată cu pijamale de mâini și picioare. Avea cinci noduri, avea încheieturile umflate. De ce s-au purtat așa? Cu pijamale să o lege?! Era groaznică situația. Plângea, se văita. Am vorbit cu asistentele, dar au chemat paza deoarece au spus că suntem noi recalcitranți. Până la urmă au chemat un medic de la UPU și i s-au administrat calmante. Bătrânica s-a liniștit, este mult mai bine acum. E lucidă, ne cunoaște, vorbește cu noi. Au spus că au legat-o de pat pentru că era agitată, ieșea din salon. Asistentele ne-au spus că le-a bătut bătrânica, dar ea ne-a spus că s-a speriat, că au trântit-o jos la pământ, au dat în ea asistentele. Am făcut o plângere la Consiliul Județului, dar acum facem plângere și la spital. Nu vrem să mai pățească nimeni ce a pățit ea”, a declarat miercuri Geanina Zărnescu, nepoata bătrânei.
De teamă să nu mai fie legată, rudele spun că stau cu rândul lângă patul bătrânei. „De duminică seara stau lângă mama. Ne e frică să nu se întâmple ceva. Să nu o lege așa rău, să nu fie maltratată din nou… Când am venit de sărbători ni s-a spus că nu e niciun medic, deși am cerut, am rugat, am implorat. Bătrânica era agitată, înțelegem, dar puteau să îi facă un calmant. Au vrut sărbători liniștite și bătrânica deranja, credem. Vrem să se facă dreptate. Domnul doctor a fost în ordine, dar asistenta și infirmiera nu s-au comportat cum trebuie cu o bătrână. Cu cele care au legat-o și au bătut-o pe mama avem treabă, ele trebuie să plătească. Era legată foarte strâns, de abia au putut doi bărbați să o dezlege”, a spus Simona Toader, fiica pacientei.
Cadrele medicale susțin că femeia a fost legată pentru propria ei protecție. „În seara zilei de 16 aprilie, după ce familia a plecat, pacienta a devenit agitată, agresivă față de celelalte paciente și față de personalul nostru. Amenința că se aruncă pe fereastră, drept pentru care asistenta, în așteptarea medicului de gardă, a decis contenționarea pacientei. Familia a venit în cursul serii, a fost nemulțumită că pacienta a fost contenționată, a fost agresivă față de personalul nostru, ceea ce a făcut să fie chemată paza. A sosit și medicul de gardă, care știți că asigură și urgența, și acesta a recomandat un sedativ. Sedativul nu putea fi administrat la recomandarea asistentei. Tot conflictul a fost întreținut de familie, care nu a înțeles că în situația dată nu aveam altă posibilitate de a asigura protecția pacientei și a celorlalte paciente în salon. S-au folosit pijamale deoarece materialul este mai moale decât curelele de contenție, pentru a nu produce leziuni pacientei și pentru că măsura era luată pe un timp scurt, până la sosirea medicului”, a precizat dr. Tudor Roșca de la Spitalul de Urgență Galați.
Conducerea spitalului a declanșat o anchetă administrativă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?