Liceul Tehnologic Odobești și Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani sunt incluse pe lista liceelor care vor beneficia de finanțare prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale începând cu anul școlar 2019-2020. Finanțarea liceelor va consta în investiţii specifice în agricultură și a cheltuielilor materiale necesare funcţionării acestora. Lista liceelor care au și profil agricol și care vor fi finanțate prin Ministerul Agriculturii a fost prezentată la ultima videoconferință organizată de ministrul Agriculturii cu directorii Direcțiilor agricole județene, astfel încât să fie realizată o primă analiză a măsurilor care se impun.
Conform unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii, urmează să fie aprobată metodologia privind susținerea financiară a liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Astfel, urmează să fie elaborat un Program anual de finanțare a investițiilor specifice, aprobat de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, din care va face parte și un reprezentant al Direcției Agricole. „Finanțarea prevăzută la art. 2 alin. (1), se realizează pe baza unui Program anual de finanțare a investițiilor specifice activității de învățământ, precum și a cheltuielilor materiale necesare funcționării liceelor, denumit în continuare program, aprobat prin hotărâre de către Consiliul de Administrație al liceului pe bază fundamentată prezentată de conducerea acestuia. (2) Programul se elaborează de către licee după modelul din anexa nr. 1, este avizat de către autoritățile locale care administrează imobilele în care funcționează respectivele licee, denumite în continuare autorități, și se aprobă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până cel târziu la data de 30 septembrie a fiecărui an în curs, pentru anul următor. (3) Primul program de finanțare se elaborează pentru anul 2019 și va fi transmis spre verificare și aprobare Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până cel târziu la data de 31 august”, se arată în proiectul Hotărârii de Guvern. Aplicarea acestei măsuri de susținere financiară a liceelor agricole a fost luată de Guvern după ce, la nivelul anului 2019 mai sunt doar un număr de 58 de licee tehnologice cu învățământ agricol preponderent. Aceasta în condițiile în care, la începutul anului 1990 existau peste 200 licee agricole consacrate care furnizau forța de muncă tânără și specializată în agricultură. „În ultimele două decenii, activitatea acestor instituții a început să intre în declin accentuat cauzat, în principal de: subfinanțare, atractivitate redusă a elevilor claselor a VIII-a pentru meseriile din agricultură, declin demografic, abandon școlar și altele. Baza tehnico-materială este învechită, cu laboratoare fără instrumentar didactic corespunzător, sau nefuncțional. În urma analizei efectuate s-a constatat că, la nivelul anului 2019, doar un număr de 58 de licee tehnologice mai dețin învățământ agricol preponderent. Pentru restul liceelor tehnologice, ponderea specialităților agricole în totalul specializărilor este nesemnificativă, multe dintre fostele licee agricole consacrate schimbându-și profilul”, precizează nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.