Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Tir juniori 3 – Focșănenii au blocat podiumul și la echipe și la individual!

 

  • Aur, argint și bronz la individual, aur și argint la echipe băieți și echipe mixte

Sportivii secției de tir a CS Unirea – CSM Focșani 2007 au dominat copios întrecerile juniorilor 3 ale Campionatului Național la pușcă cu aer comprimat, 10 metri, care au avut loc la București în ultima parte a săptămânii trecute.

Țintașii pregătiți de antrenorul emerit Adrian Alaci și antrenorul Aurel Giurgea, prin rezultate, au interzis altor trăgători din țară să urce pe podiumurile concursurilor de individual – primele trei locuri, și la echipe băieți și mixtă, pe primele două poziții.

La individual, Răzvan Condrea a obținut medalia de aur, Lucian Puțaru, pe cea de argint iar Alessandro Braccessi, medalia de bronz.

La echipe băieți, pe primul loc s-a clasat prima grupare a Focșaniului, format din Răzvan Condrea, Lucian Puțaru și Alessandro Braccessi, urmată, pe locul al doilea de echipa a doua a CSU-CSM 2007, alcătuită din Edward Mitrofan, Mihai Rogozeanu și Mihai Lazăr.

Situația a fost similară la echipe mixte, unde primii – și medaliați cu aur – au fost Răzvan Condrea și Teodora Șușu, urmați de Gabriela Donici și Lucian Puțaru.

La junioare 3, Teodora Șușu a încheiat concursul pe locul al doilea, cu medalie de argint.

Toți sportivii secției de tir a CS Unirea-CSM Focșani 2007 vor concura,  în perioada 27-31 iulie la Campionatul Național al juniorilor 2.

Până atunci continuă pregătirea la Poligonul din Focșani sub îndrumarea excelenților lor antrenori Adrian Alaci și Aurel Giurgea.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?