Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

CNAIR pune în funcţiune din 3 iulie opt noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă înfiinţarea a opt noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, începând de miercuri, 3 iulie. Potrivit unui comunicat de presă, transmis marţi AGERPRES, noile puncte de control ce urmează a fi puse în funcţiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Bechet, Cenad, Giurgiu, Lunga, Nădlac II (Autostrada A1), Negru Vodă, Ostrov şi Porţile de Fier I. Prin intermediul acestor puncte de control, vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amendă contravenţională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Odată cu înfiinţarea celor opt noi puncte de control, începând din data de 3 iulie vor fi, în total, 82 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi.

Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deţinut de CNAIR. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziţia acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secţiunea Verificare Rovinieta) şi www.erovinieta.ro, un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?