Iulie (lat. julius), iniţial numită quintilis de la cuvântul quintus (al cincilea), deoarece a fost a 5-a lună în vechiul calendar roman, a devenit ulterior iulius în amintirea împăratului roman Iulius Cezar, care s-a născut la 13 iulie 100 î.Hr. Denumirile şi simbolurile lunilor au suferit modificări în timp, unele chiar la intervenţia bisericii. Numită în tradiţia noastră populară „cuptor”, în luna iulie se înregistrează cele mai toride zile de vară. Luna iulie este a şaptea lună a anului în calendarul Gregorian şi are 31 de zile. Ziua are 14 ore, iar noaptea – 10 ore.
Soarele şi Luna
La începutul lunii, Soarele răsare la ora 5 h 35 m şi apune la ora 21 h 04 m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6 h 01 m şi apune la ora 20 h 42 m.
La 23 iulie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 120 grade, el intrând în semnul zodiacal Leul, potrivit www.eastrolog.ro.
În luna iulie în acest an se produc două eclipse. Pe 2 iulie 2019 va avea loc o eclipsă totală de Soare vizibilă în Oceanul Pacific şi sudul Americii de Sud. Aceasta poate fi observată ca o eclipsă parţială în partea superioară a Americii de Sud. Pe 16 iulie 2019, locuitorii din Europa, Africa şi Asia de Sud vor avea ocazia să privească o eclipsă parţială de Lună, care nu va fi vizibilă în America de Nord sau America de Sud.
Fazele Lunii: la 02 iulie – Lună Nouă 22 h 12 m; la 09 iulie – Luna la Primul Pătrar 14 h 00 m; la 17 iulie – Lună Plină 17 h 00 m; la 25 iulie – Luna la Ultimul Pătrar la 04 h 18 m, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Luna iulie în tradiţia populară
Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerişului şi forţelor potrivnice omului: Cosmandinul, Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Marina, Sântilie, Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sf. Ana, Pantelimon, Pintilie Călătorul, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).
Cele patru săptămâni din componenţa lunii se numesc în tradiţia noastră populară: „Săptămâna secerişului”, „Săptămâna Pânteliilor”, „Săptămâna lui Sântilie” şi „Săptămâna Verii”.
Prima săptămână, cea a secerişului, este dedicată muncilor agricole – seceratul grâului – şi este, prin tradiţie, o săptămână în care se munceşte de la răsăritul până la asfinţitul soarelui.
Cea de-a doua săptămână este dedicată „Panteliilor”, aprigele surori ale Sfântului Ilie, potrivit www.artatraditionala.ro. Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai vestită sărbătoare tradiţională, care aparţine calendarului agrar, se desfăşoară în acest an în perioada 20-21 iulie, potrivit www.accentmedia.ro/2019. În zilele noastre, sărbătoarea a devenit o manifestare etno-culturală, cu cântece din folclorul românesc interpretate de artişti consacraţi, cu parada portului popular, artificii, foc de tabără şi un târg de obiecte populare tradiţionale.
Săptămâna a treia îl are în centru pe Sfântul Ilie, zeul focului şi al Soarelui, cel care leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăsneşte dracii ascunşi pe pământ, plesnindu-i cu biciul lui de foc, oriunde s-ar ascunde, în vârful arborilor, sub streaşina casei sau în turla bisericii. El este atestat, prin numeroase tradiţii, la românii de pretutindeni, în special în mediile pastorale.
Cea de-a patra săptămână este săptămâna dedicată anotimpului cel mai călduros al anului. Calendarul popular al lunii iulie se încheie cu sărbătoarea Ursul Mare, pe 31 iulie, aceasta fiind denumirea populară a constelaţiei Ursa Mare. Cele patru stele aşezate în trapez alcătuiesc corpul, iar stelele în linie dreaptă formează gâtul şi capul ursului. Pe timp de vară, Ursul Mare indică miezul nopţii.
Sursa foto: Facebook/Mihaela Trifan