Toată lumea se vaită de invazia ţânţarilor şi toată lumea suferă din cauza înțepăturilor! Dacă eşti invitat de prieteni la terasă, fie că e terasa lor sau a vreunui restaurant, deja te gândeşti la bâzâitul ţânţarilor, dar când își aduci aminte de înţepături te ia groaza! Dacă vrei să îţi duci copilul la iarbă verde, imediat îţi trece cheful când îţi aduci aminte de micii „prădători“, care îţi pot face copilaşul să sufere.
E drept că în farmacii au apărut tot felul de produse care ţin ţânţarii departe, dar oare pe timpuri, bunicii noştri ce remedii aveau? Pe vremuri, la ţară, serile de vară erau adevărate petreceri în aer liber, astfel încât sătenii au fost nevoiţi să găsească soluţii ingenioase şi la îndemână pentru a scăpa de ţânţari. Focul, usturoiul, frunzele de nuc, ba chiar și piperul îi ţineau pe țânțari departe de oameni. „Când eram tineri, noi verile le petreceam afară până noaptea târziu, că aveam treburi de făcut. Făceam dulceaţă, compot, magiun… Pentru că ziua era foarte cald şi nu puteam fierbe ore în şir în bătaia soarelui și lăsam treburile astea spre seară. Şi ne strângeam mai mulţi. Era ca o petrecere. Şi ca să scăpăm de ţânţari, de multe ori inventam noi multe lucruri. De exemplu, pisam mult usturoi într-un vas mai larg la gură şi îl puneam în mijlocul nostru. De la mirosul înţepător nu mai veneau ţânţarii lângă noi. Tot aşa, focul pe care îl făceam pentru a fierbe mâncărurile îi ţinea departe. În preajma focului nu era nici măcar un ţânţar. Ce mai puneam, erau boabe de piper măcinate atunci pe loc. Le puneam într-un castron mare şi la fel, îl puneam între noi. Iuţimea piperului îi alunga. V-am zis că de multe ori noi inventam astea şi dădeau roade născocirile noastre. Un vecin venit în vizită la noi mi-a spus să încercăm să dăm foc la câteva frunze de nuc, că poate mirosul îi alungă. Şi aşa a fost. A avut dreptate“, mi-a spus Mărioara Ş., din satul Trestia.
Dacă acum, când citești acest articol, deja ai fost ciupit de ţânţari, bătrânii au remedii şi pentru asta. Sare, oţet, gheaţă, salivă şi lămâie! „Cu toate băbismele noastre, tot ne mai pişcau când eram pe drum sau când nu aveam timp să stăm să pregătim licori magice împotriva lor. Dar nu era problemă, pentru că ştiam remedii şi pentru asta. Frecam niţel de sare grunjoasă, puţin udă, direct pe ciupitură şi lăsam aşa locul să se zvinte. Sau făceam cu unghiile pe înţepătură o cruce şi apoi dădeam cu salivă. Şi la fel, lăsam să se usuce. Se mai pune oţet pe o cârpă subţire şi se ţine acolo câteva minute sau pui o felie de lămâie şi laşi câteva minute. Şi ne trecea“, a adăugat Mărioara Ş..
