A patra ediție a festivalului Focșani Blues Festival va fi organizată la sfârșitul lunii august, în resortul Zaga Zaga din Delta Siretului. Festivalul care a pus Focșaniul pe harta orașelor blues propune o serie de artiști importanți ai genului, cel mai cunoscut fiind celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, un nume de referință al latin-jazz-ului din întreaga lume. Line-up-ul festivalului, care va avea loc în perioada 29-31 august, va fi întregit de alți artiști de renume, printre care Nightloosers, Berti Barbera & Nicu Patoi, Los Mambo Jambo, JT Lauritsen & The Buckstone Hunters, Mission Cimbalom Marius Preda, Kyla Brox sau Philipp Fankhauser. Acestora li se adaugă invitații surpriză, artiștii care vor urca pe scena de zi.
O altă modificare față de anii trecuți este introducerea abonamentelor pentru serile de blues. Practic, la ediția din acest an va fi o scenă de zi și o scenă de seară pe care vor urca cele mai mari nume. La scena de zi va fi accesul gratuit, iar pentru scena principală trebuie achiziționate bilete sau abonamente. Abonamentele au fost puse în vânzare pe eventim.ro, bilete.ro și iabilet.ro. De asemenea, organizatorii vor asigura transportul gratuit pentru iubitorii de blues din Focșani care vin la Festival. Cei care vor dori să rămână în inima festivalului, se pot caza la ZagaZaga în bungalouri, corturi de lux și chiar case plutitoare, de unde se pot bucura de priveliști unice. De asemenea, se va organiza o zonă de campare. Toate detaliile privind ofertele de cazare se vor regăsi pe site-ul festivalului.
Președintele Asociației Estica, Bernard Cheere, a spus că mutarea festivalului în mijlocul naturii a fost o mișcare naturală, prin care FBF este organizat la nivel profesionist. „Focșani Blues Festival nu este un simplu festival de muzică, ci o întreagă experiența pe care încercăm să o reinventăm în fiecare an. Ne bucurăm că tot mai mulți oameni se alătură acestui demers, iar interesul pentru Focșani Blues Festival crește simțitor. Selectăm atent artiștii, locația și set-up-ul, în așa fel încât să ne asigurăm că ducem totul la superlativ”, a declarat Bernard Cheere, președintele asociației. De altfel, celelate festivaluri mari de muzică din țară sunt organizate în afara orașelor, tocmai pentru a oferi alternative, posibilități de distracție și relaxare pentru spectatori. În plus, această mutare are și avantajul că sesiunile de jam session vor avea loc în același spațiu ca festivalul, fără se se împrăștie în diferite restaurante sau cluburi. Totuși, Focșani Blues Festival nu își va schimba numele. „Acest festival a fost creat de la început ca un tribut adus Focșaniului. Se va numi întotdeauna Focșani Blues Festival pentru că Focșaniul este rațiunea de a fi a festivalului. Faptul că l-am mutat aici putem considera că i-am invitat pe focșăneni la o petrecere în aer liber, la un picnic unde să se poată bucura de minivacanță alături de părinți, bunici”, a spus managerul adjunct al festivalului, Andreea Pancu.