Câștigătorii celei de-a XI-a ediții a Concursului interjudețean de interpretare instrumentală „Noelia Prisecaru”, organizat de Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu“ Focșani, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, prin inspector de specialitate Doina Collavini, au fost premiați sâmbătă, în cadrul festivității de încheiere a evenimentului.
La acest concurs au participat elevi care studiază muzica instrumentală din județele: Vrancea, Bacău, Brăila, Buzău, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Prahova și municipiul București, parteneri fiind Consiliul Local și Primăria municipiului Focșani. Monitorul de Vrancea a fost partener media.
Juriul a fost format din conferențiar universitar doctor Diana Beatrice Andron, președinte, iar membri au fost profesori din județele participante la concurs. Aceștia au recompensat elevii cu numeroase premii de 1, 2 și 3. Elevii vrânceni, respectiv cei de la Liceul de Artă și de la alte forme de învățământ, printre care Asociația Collavini Art, au obținut mai multe premii.
În organizarea evenimentului a fost implicată directoarea Liceului de Artă Oana Constantinescu, dar și profesorii îndrumători: Lenuța Boldeanu, Verona Calmîș, Antoaneta Ciobanu, Doina Collavini, Viorica Cristescu, Eduard Dumitriu, Valentin Grigoriu, Carmen Herghelegiu, Silviu Lăscan, Oana Mateișanu, Simona Safta, Mihaela Sârbu.
Organizatorii concursului au transmis mulțumiri reprezentanților Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”, unde s-a desfășurat evenimentul, dar și directoarei acestei instituții, Marilena Șerbănuț.